Ziua de 14 noiembrie este dedicată luptei pe plan internaţional împotriva diabetului zaharat. A fost marcată pentru prima dată la 14 noiembrie 1991, din iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi a Federaţiei Internaţionale de Diabet (FID). A devenit zi oficială a Naţiunilor Unite în 2007.

Tema ediţiei din 2020 a acestei zile este „Asistentul medical şi diabetul” (The Nurse and Diabetes). Astfel, este evidenţiată importanţa atribuţiilor avute de asistenţii medicali specializaţi în cadrul echipelor care îngrijesc bolnavii de diabet. Educaţia terapeutică şi sprijinul psihologic acordat suferinzilor sunt doar două dintre aceste atribuţii.

Diabetul zaharat reprezintă una dintre cele mai mari probleme de sănătate publică ale secolului XXI. Este a şasea cea mai frecventă afecţiune cronică din întreaga lume.

Familia ta își verifică periodic glicemia? Dacă nu, atunci trebuie să știi că peste 400 de milioane de persoane din întreaga lume suferă de diabet.

Trebuie să mai știi că diabetul poate duce la complicații precum infarct, accident vascular cerebral, orbire, blocaj renal sau amputaţii ale membrelor inferioare. Anual, circa 1,6 milioane de oameni mor din cauza diabetului, alte 2,2 milioane de decese sunt rezultatul complicaţiilor acestei boli. La fiecare 8 secunde cineva moare ca urmare a diabetului.

Dar ce este de fapt această boală? Este o afecțiune dată de nivelul prea mare al zaharurilor din sânge. Fie organismul uman nu produce suficientă insulină (tipul 1 al bolii), fie nu poate utiliza eficient acest hormon, care are rolul de a regla nivelul de zaharuri (tipul 2 al bolii).

Dacă diabetul de tip 1, care apare în copilărie, are cauze încă necunoscute, diabetul de tip 2, întâlnit în peste 90% din cazuri, este în mare parte rezultatul supraponderabilităţii şi al inactivităţii fizice.

Schimbările în modul de viaţă al populaţiei din ultimele decenii – alimentaţie nesănătoasă, sedentarism etc. – au dus la majorarea de patru ori a numărului persoanelor afectate de diabet, din anul 1980 și până acum. În prezent, aproape 9% din populaţia adultă a lumii suferă de această boală, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (WHO).

Boala nu poate fi vindecată, însă poate fi ţinută sub control fără medicaţie, cu dietă adecvată şi activitate fizică zilnică.

Prevenția diabetului constă într-un stil de viață sănătos, iar depistarea bolii se face printr-o simplă testare a glicemiei, pentru întreaga familie.

Prevalenţa diabetului zaharat în România este de 11,6%, iar 28,1% din populaţie are toleranţă scăzută la glucoză, adică prediabet.
Ediţia din 2020 a Zilei Mondiale de luptă împotriva Diabetului zaharat este cu atât mai importantă cu cât are loc în contextul pandemiei de COVID-19. Potrivit Forumului Român de Diabet, datele existente până la acest moment arată că persoanele cu diabet zaharat sunt în prima linie în ceea ce priveşte agravarea stării de sănătate. În cazul infectării cu virusul SARS-Cov-2, persoanele cu diabet zaharat au un risc de deces cu 75% mai mare.

În România, există o îndelungată tradiţie dedicată cercetării şi tratării diabetului zaharat. În anul 1921, profesorul Nicolae Paulescu a descoperit insulina. Savantul român a demonstrat eficienţa acestei substanţe în reducerea hiperglicemiei şi a folosit insulina în tratarea diabetului. Descoperirea sa, injecţia cu insulină, a salvat milioane de vieţi.

(surse: agerpres.ro; surse: www.cnas.ro; www.worlddiabetesday.org)

prof. Raluca Brad