” – Cine ești tu ? zise Micul Prinț. Ești tare frumoasă…
― Sunt o vulpe – zise vulpea.
― Vino să te joci cu mine – o pofti Micul Prinț. Sunt atât de trist…
― Nu pot să mă joc cu tine – zise vulpea. Nu sunt îmblânzită.

― A ! Iartă-mă – rosti Micul Prinț. […] Ce înseamnă « a îmblânzi » ?
― E un lucru care prea e dat uitării – zise vulpea. Înseamnă « a-ți crea legături »…
― A-ți crea legături?
― Desigur – zise vulpea. Tu nu ești încă pentru mine decât un băiețaș aidoma cu o sută de mii de alți băiețași. Iar eu nu am nevoie de tine. Și nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe, aidoma cu o sută de mii de alte vulpi.
Dar dacă tu mă îmblânzești, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn în lume…
― Încep să înțeleg – zise Micul Prinț. E undeva o floare… mi se pare că m-a îmblânzit… […]
― Dacă tu mă îmblânzești, viața mi se va însenina. Voi cunoaște sunetul unor pași deosebiți de-ai tuturor. Pașii altora mă fac să intru sub pământ. Al tău mă va chema din vizuină, ca o melodie. Și-apoi, privește ! Vezi tu, acolo, lanurile de grâu ? Eu nu mănânc pâine. Mie grâul nu mi-e de folos. Lanurile de grâu mie nu-mi aduc aminte de nimic. Și asta-i trist ! Tu ai însă părul de culoarea aurului. Va fi, de aceea, minunat, când tu mă vei fi îmblânzit ! Grâul auriu, și el îmi va aminti de tine. Și-mi va fi nespus de dragă murmurarea vântului prin grâu… […]
Nu cunoaștem decât ceea ce îmblânzim – zise vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Ei cumpără lucruri de gata, de la neguțători. Cum însă nu există neguțători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei să ai un prieten, îmblânzește-mă !
― Ce trebuie să fac ? zise Micul Prinț.
― Trebuie să ai foarte multă răbdare – răspunse vulpea. La început, te vei așeza ceva mai departe de mine, uite-așa, în iarbă. Eu te voi privi cu coada ochiului, iar tu nu vei rosti niciun cuvânt. Graiul e izvor de neînțelegeri. Însă vei putea, pe zi ce trece, să te așezi din ce în ce mai aproape de mine…
A doua zi, Micul Prinț veni din nou.
― Mult mai frumos era dacă veneai și astăzi la aceeași oră – zise vulpea. Dacă tu, de pildă, vii la ora patru după-amiaza, eu încă de la ora trei voi începe să fiu fericită. Pe măsură ce ora va trece, și mai fericită mă voi simți. La ora patru, mă vor cuprinde un frământ și o neliniște : voi descoperi cât prețuieşte fericirea ! Dar dacă vii la voia întâmplării, eu niciodată nu voi ști la care ceas să-mi împodobesc sufletul. Ne trebuie rituri.
― Ce-i acela rit ? zise Micul Prinț.
― E și el ceva cu totul dat uitării – zise vulpea. E ceea ce face ca o zi să se deosebească de celelalte zile. […]
Astfel, Micul Prinț îmblânzi vulpea. Iar când ora despărțirii fu aproape :
― Vai ! zise vulpea… Am să plâng…
― Din vina ta – zise Micul Prinț – eu nicidecum nu-ți voiam răul, ci tu ai vrut să te-mblânzesc…
― Așa e – zise vulpea.
― Dar ai să plângi ! zise Micul Prinț.
― Așa e – zise vulpea.
― Atunci nu dobândești nimic din asta !
― Ba dobândesc – zise vulpea – datorită culorii grâului. […]
― Rămâi cu bine – zise Micul Prinţ.
― Du-te cu bine – zise vulpea. Iată care-i taina mea. E foarte simplă : limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor.
― Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor – spuse după ea Micul Prinț, ca să țină minte.
― Numai timpul petrecut cu floarea ta face ca ea să fie atât de prețioasă.
― Numai timpul petrecut cu floarea mea… spune Micul Prinț, ca să țină minte.
― Oamenii au dat uitării adevărul acesta – zise vulpea. Tu însă nu trebuie să-l uiți. Devii răspunzător de-a pururi pentru ceea ce ai îmblânzit. Tu ești răspunzător de floarea ta.
― Eu sunt răspunzător de floarea mea…, spuse Micul Prinț, ca să țină minte.”
Antoine de St. Exupery – Micul Prinț