Astăzi sărbătorim Ziua Mondială a Sănătății, marcată anual pe data de 7 aprilie în calendarul Organizației Mondiale a Sănătății, promovând beneficiile unei bune stări de sănătate și a bunăstării fizice și psihice în întreaga lume.

Liceul Teoretic “Dr. Mioara Mincu” este singurul liceu din București specializat exclusiv în Științe ale Naturii, care își pregătește elevii cu vocație pentru domeniul medical. În clubul Mediciniștilor, elevii noștri lucrează cu studenți și profesori ai Facultății de Medicină din Cadrul Universității De Medicină și Farmacie Carol Davila și cu medici practicanți.

Doamna Dr. Mioara Mincu al cărui nume liceul nostru îl poartă și îl duce mai departe, a fost un adevărat deschizător de drumuri în Educaţia pentru Sănătate. Întemeietoarea învăţământului sanitar postliceal particular românesc, căruia i-a pus bazele din 1990, Doamna Doctor Mincu a dezvoltat o întreagă reţea de şcoli sanitare postliceale sub numele întemeietorului Medicinei moderne româneşti şi a învăţământului medical: Carol Davila, o personalitate pe care a admirat-o şi care i-a fost model.

Educația pentru Sănătate este o preocupare principală a liceului nostru

”Sănătatea este o problemă socială, economică și politică, dar și o problemă ce vizează drepturile omului și se numără printre preocupările principale ale liceului nostru în formarea adolescenților care ne sunt elevi”, afirmă Cristina Costache, Profesor de Educație pentru Sănătate al Liceului Teoretic ”Dr. Mioara Mincu”.

 

Familia, școala, comunitatea, reprezintă locul în care copilul creṣte, se dezvoltă, se inițiază și se educă pentru a se forma ca om și pentru a se integra în societate. Prin autoritatea sa morală, școala i-a învățat și îi va învăța pe copii cum să se poarte în natură și societate, cum să se raporteze la ceilalți semeni, cum să trăiască frumos, demn și sănătos. Un stil de viață sănătos este un lucru pe care un elev îl învaţă încă de la început și, cu fiecare ciclu școlar, îl aprofundează din ce în ce mai mult.

Formăm Caractere Sănătoase

 ”Toți elevii noștri participă la ore dedicate Educației pentru sănătate. Prin această disciplină opțională noi ne educăm elevii de liceu în vederea acumulării cunoștințelor necesare acordării primului ajutor în situații de urgență, formăm atitudini și deprinderi indispensabile unui comportament responsabil și sănătos, educație în sensul unui stil de viață sănătos, o alimentație sănătoasă,  evitarea consumului de alcool şi tutun,  prevenirea utilizării drogurilor etc. În acelaşi timp încercăm să dezvoltăm valorile civice, grija pentru aproape, respectul pentru viaţa proprie şi pentru viaţa celuilalt”, mai spune Prof. Cristina Costache.

Prin programul de voluntariat ”Învățați să ajutați” derulat în parteneriat cu Școala Postliceală Sanitară ”Carol Davila”, elevii liceului noștru participă la acțiuni demonstrative de prim ajutor organizate în școli gimnaziale și licee din București sau cu ocazia unor evenimente speciale. ”Pentru noi este o bucurie să avem elevi pasionați de domeniul medical. Am format o echipă de elevi dornici să se implice în diverse activități de promovare a Educației pentru Sănătate. Ne bucură enorm să vedem că au căpătat abilități specific unui educator pentru sănătate, și-au dezvoltat și atitudine de lideri, știu să se organizeze eficient și să prezinte correct tehnicile de prim ajutor publicului căruia ne adresăm. Suntem convinși că toate aceste activitățile la care participă îi modelează, le formează un mod de gândire sănătos și un caracter puternic și de asemenea îi ajută în pregătirea pentru o carieră de viitor în domeniul medical.

Când se sărbătorește Ziua Mondială a Sănătății?

Istoria acestei zile începe din anul 1948, când s-a desfășurat primul consiliu care avea în vedere sănătatea. Acest prim eveniment a fost găzduit de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), care a și inițiat celebrarea acestei zile. Pentru prima data, Ziua Mondială a Sănătății a fost marcată în anul 1950. Tot atunci a fost creată o campanie de strângere de fonduri, în zilele premergătoare Zilei Mondiale a Sănătății. Motivul principal a fost acela de a-i ajuta și pe cei din zonele defavorizate ale lumii să aibă acces la serviciile medicale esențiale.

Ziua Mondială a Sănătății face parte din cele opt evenimente oficiale ale Organizației Mondiale a Sănătății care au loc anual.

Care sunt obiectivele Zilei Mondiale a Sănătății?

  • fiecare persoană ar trebui să aibă acces la informații și servicii necesare pentru a-și îngriji propria sănătate și sănătatea familiei;
  • necesitatea unor lucrători calificați în domeniul sănătății, centrat pe oameni, și oameni angajați să investească în asistența medicală primară;
  • stimularea acțiunii indivizilor și a factorilor decidenți politici pentru a face din asistența medicală o realitate pentru orice categorie socială;
  • înțelegerea importanței asistenței medicale.

Educația pentru sănătate însemană prevenție

Cel mai bun mod pentru a face educație pentru sănătate este să devii un model prin ceea ce faci. Sănătatea se întreține și prin sport, și prin mâncare sănătoasă, și prin relaționare corectă cu cei din familie, cu colegii, cu aproapele. În liceul nostru le asigurăm elevilor toate aceste componente ale educației, pentru a le oferi experiențe de formare complexe, corecte, sănătoase, pe care ei să le promoveze mai departe, la rândul lor. Sărbătorim astfel Ziua Mondială a Sănătății în fiecare zi!

   

 

Ramona Bandrabur