Liceul Teoretic „DR. MIOARA MINCU”, autorizat prin OMECTS nr. 4352 / 06.06.2012, este parte a sistemului național de învățământ. Nivelul gimnazial este autorizat prin OME nr. 5637 / 24.08.2023. Fundația Umanistă „DR. MIOARA MINCU” are rol de finanțator și fondator.
Studenți pentru un curs la Facultatea de Litere
Literatura are nevoie de context. Astfel, doamna Daniela David Bolintiș, Profesor de Limba și Literatura Română le-a creat elevilor noștri un context special pentru a susține una dintre orele de literatură ale acestei săptămâni. Eelvii cercului de lectură al Liceului Teoretic ”Dr. Mioara Mincu” au petrecut ora de lecturăla Facultatea de Litere . ”Este un loc admirabil, un spațiu care atrage, cu oameni-profesioniști si oameni-pasiune. Pentru mine, Facultatea de Litere este „acasă”, este locul în care m-am format și m-am bucurat să descopăr si bucuria elevilor atunci când au participat la curs. Impresiile elevilor noștri spun tot despre reușita acestei lecții altfel”, ne spune Prof. Daniela David Bolintiș.
Nicole Bârsan, elevă în clasa a IX-a D
Vizita la facultatea de litere m-a încântat foarte mult. Unul dintre aspectele pe care le-am observat si pe care le-am apreciat cel mai mult a fost libertatea pe care studentii o aveau cu profesorul si conexiunile între lecturi pe care le făcea profesorul, pentru a le explica mult mai bine.Eu, fiind cititoare a lui Shakespeare si a literarurii străine, am fost foarte fericită ca am luat parte la o discuție de nivel avansat în acest domeniu.
Alexandra Subașu, elevă în clasa a IX-a D
Cand am intrat in fa la cursul la care am asistat și noi. Fiecare cuvânt spus de profesor era șlefuit si împodobit cu aur. Avea o valoare pe care altui cuvânt nu i-as fi acordat-o. Am simțit că până și studenții erau fascinați de vorbele profesoarei, de parca era pentru prima dată cand o auzeau vorbind. Vorbea cu pasiune și cu un fel de iubire pentru literatură. O iubire pe care nu o întâlnești la orice pas.
La finalul cursului, deși lung de două ore, speram că se mai pot adaugă câteva minute. Un minut în care mai pot auzi, un minut în care sa-mi pot imagina cum ar fi ca eu sa fiu cea care stă pe băncile de lemn și ascultă, cu un caiet în față, vorbele profesoarei.
Am intrat si in biblioteca facultății. Era modul în care as caracteriza frumosul. Un spațiu vast, plin de cărți din toată lumea, care te fascina cu simplitatea sa, nefiind decorat într-un mod anume, dar lăsând cărțile sa vorbească.
Am plecat din facultate cu o ambiție de viitor. Ambiția de a ajunge si eu sa vorbesc cu pasiunea cu care a vorbit profesoara.