Liceul Teoretic „Dr. Mioara Mincu” face parte din proiectul Asociației InformART „ATELIERELE BIODIVERSITĂȚII” desfășurat în perioada 15 august – 15 noiembrie 2023. Prima activitate – „Arii Protejate Urbane”-  a cuprins o aplicație practică în Parcul Natural Văcărești, una dintre cele mai importante arii protejate urbane din România. Elevilor și profesorilor s-au alăturat chiar și părinții, consolidând astfel implicarea și sprijinul comunității școlare în acest proiect de conștientizare a biodiversității. 

Alături de cadre didactice, aceștia au explorat o zonă mai puțin vizitată a orașului lor și au practicat învățarea prin descoperire chiar în mijlocul naturii. Scopul proiectului este creșterea conștientizării la tinerele generații cu privire la importanța conservării și protejării biodiversității, cu accent pe biodiversitatea urbană, dar și transformarea lor în cetățeni responsabili față de mediul înconjurător. 

„Mă bucur tare mult că am avut ocazia să particip împreună cu elevii clasei a V- a la evenimentul „Arii Protejate Urbane” din cadrul proiectului „Atelierele Biodiversității”, organizat în data de 30 septembrie în Parcul Văcărești.  În cadrul atelierului elevii au avut ocazia să descopere cu ajutorul specialiștilor din domeniul geografiei și botanicii, diferite specii de plante, copaci și fluturi, iar la final au înteles de ce este importantă conservarea biodiversității deoarece le oferă aer curat, apă proaspătă, soluri de calitate și polenizarea culturilor.” afirmă Prof. Mioara Marcu. 

Obiectivele proiectului se concentrează pe creșterea gradului de informare a elevilor din Sectorul 2 al capitalei cu privire la biodiversitate – specii protejate, arii protejate, ecosisteme urbane, soluții verzi; dezvoltarea spiritului civic al tinerei generații prin implicarea în situații de educație non-formală de tip hands-on learning ce vizează biodiversitatea urbană, utilizând o abordare multidisciplinară (biologie, geografie, știința mediului); creșterea nivelului de responsabilitate a elevilor față de biodiversitate, în special habitate și specii amenințate, prin competiții de stimulare a creativității. 

Pentru atingerea obiectivelor propuse, vor fi desfășurate următoarele activități de educație non-formală: 

  • Poveștile Biodiversității – o serie de prezentări interactive în cele 8 licee pe teme legate de biodiversitate (specii și arii protejate din România, proiecte de conservare a biodiversității, terminologie, autorități în domeniu etc.); 
  • Biodiversitate urbană – aplicații practice în parcurile din București cu grupe de elevi din licee (identificări ale unor specii de floră și faună, determinarea unor parametri de mediu, identificarea amenințărilor la adresa biodiversității urbane etc.); 
  • Arii Protejate Urbane – aplicație practică în Parcul Natural Văcărești, una din cele mai importante arii protejate urbane din România; 
  • Trailerele biodiversității – competiție de vlogging pentru liceeni pe teme de biodiversitate (prezentarea pe rețelele de socializare a unei specii de floră sau faună protejate, prezentarea avantajelor oferite de biodiversitatea urbană, prezentarea unei arii protejate, descrierea într-un mod creativ a regulilor ce trebuie respectate atunci când vizităm o arie protejată etc.); 
  • BiodiversitARTE – competiție de arte plastice pentru liceeni pe teme de biodiversitate (elevii vor putea realiza lucrări în diferite tehnici – grafică, pictură, colaj, gravură etc. – alături de mesaje prin care să susțină cauza biodiversității). 

Prima activitatea creează contextul general al conservării și protejării biodiversității în România și la nivel global. Activitățile 2 și 3 propun situații de educație informală prin care elevii să coreleze informații obținute la clasă (geografie și biologie, dar și chimie sau fizică) cu situații din viața reală legate de biodiversitatea urbană. Prin activitățile A4 și A5, ne dorim să transformăm tinerii în ambasadori ai speciilor protejate, ei fiind vectori ai mesajelor mult mai credibili în rândul tinerei generații și utilizând canale de comunicare specifice vârstei. Prin activitățile planificate și obiectivele bine definite, acest proiect promovează o serie de valori și beneficii importante pentru comunitatea școlară și societatea în ansamblu. 

Prin această inițiativă, ne dorim să le oferim elevilor noștri experiențe educaționale unice și să-i implicăm activ în învățarea și protejarea mediului înconjurător și a biodiversității. Este o ocazie valoroasă pentru ei de a descoperi frumusețea naturii, de a învăța despre speciile și ariile protejate din România și de a deveni cetățeni responsabili și implicați în conservarea resurselor naturale. 

Ne bucurăm că acest proiect se concentrează pe educație non-formală și pe abordări practice, permițând elevilor să învețe într-un mod interactiv și să-și dezvolte spiritul civic și creativitatea. De asemenea, suntem mândri că putem contribui la creșterea conștientizării în rândul tinerilor cu privire la importanța biodiversității și a mediului înconjurător. 

Prin acest proiect, ne așteptăm ca elevii noștri să devină ambasadori ai biodiversității și să inspire și alți tineri să se implice în protejarea mediului. Suntem nerăbdători să vedem rezultatele acestei inițiative și să contribuim la formarea unei comunități mai responsabile și mai preocupate de viitorul nostru și al planetei noastre. 

Proiectul are o durată de 3 luni, perioada de pregătire și implementare a proiectului fiind 15 august – 15 noiembrie 2023 (respectiv 15 septembrie – 15 noiembrie). Grupul țintă vizat de activitățile proiectului Atelierele Biodiversității sunt elevii din 8 licee din Sectorul 2 al Municipiului București. Proiectul își propune să implice aproximativ 700 de elevi în activitățile sale și să contribuie la dezvoltarea spiritului civic și ecologic urban în rândul acestora. De asemenea, să contribuie la conservarea și protecția resurselor naturale, a biodiversității în mod particular, prin educarea locuitorilor tineri ai Bucureștiului. 

Ramona Coleașă,

Director Comunicare

 Galerie foto – Atelierele Biodiversității în Parcul Natural Văcărești