Liceul Teoretic „DR. MIOARA MINCU”, autorizat prin OMECTS nr. 4352 / 06.06.2012, este parte a sistemului național de învățământ. Nivelul gimnazial este autorizat prin OME nr. 5637 / 24.08.2023. Fundația Umanistă „DR. MIOARA MINCU” are rol de finanțator și fondator.
FORMĂM CARACTERE SĂNĂTOASE
Liceul Teoretic „Dr. Mioara Mincu” reprezintă o instituție de învățământ particular, de nivel liceal, care își desfășoară activitatea sub patronajul Fundației Umaniste „Dr.Mioara Mincu”.
Misiunea Fundației a fost și este să profesionalizeze „Educația pentru Sănătate” și „Educația pentru Știință”
Proiectul a început cu Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila”, care formează „ambasadori în halate albe”. Înființată în anul 1990, sub coordonarea doamnei dr. Mioara Mincu, personalitate marcantă a medicinei românești, Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” din București este o școală de tradiție, ale cărei rezultate sunt recunoscute atât pe plan național, cât și internațional. De 30 de ani, școala organizează cursuri de calificare cu o durată de 3 ani pentru: asistenți medicali generaliști, asistenți medicali de farmacie și asistenți medicali de balneofiziokinetoterapie și recuperare.
Liceul Teoretic „Dr. Mioara Mincu”, cu profilul real, specializarea Ştiinţe ale Naturii, are un program de pregătire care respectă curriculum național, precum și un program de pregătire lingvistică cu certificare ȋn UE și pregătire ȋn informatica aplicată cu certificare ECDL.
Un element important în progresul elevilor îl constituie relația lor cu cadrele didactice, care se realizează prin consultare directă și evaluări periodice, dar și prin recomandări pentru îmbunătățirea pregătirii.
Această inițiativă este în concordanță cu finalitățile liceului, care presupun formarea unui absolvent în măsură să decidă asupra propriei cariere, să contribuie la alegerea propriului traseu de dezvoltare intelectuală și profesională, să se integreze activ în viața socială.
Astfel, la final, Liceul Teoretic „Dr. Mioara Mincu” asigură absolventului său:
- Formarea capacităţii de a reflecta asupra lumii, de a formula şi de a rezolva probleme pe baza relaţionării cunoştinţelor din diferite domenii;
- Valorizarea experienţelor proprii, în scopul orientării profesionale optime pentru piața muncii şi/sau pentru învăţământul superior;
- Dezvoltarea capacităţii de integrare activă în grupuri socio-culturale diferite: familie, mediu profesional, prieteni etc;
- Dezvoltarea competenţelor funcţionale esenţiale pentru reuşita socială: comunicare, gândire critică, luarea deciziilor, prelucrarea şi utilizarea contextuală a unor informaţii complexe;
- Cultivarea expresivităţii şi a sensibilităţii, în scopul împlinirii personale şi a promovării unei vieţi de calitate;
- Formarea autonomiei morale
Misiune
Te ajutăm să atingi nivelul pe care ți-l dorești în educație!
Ce facem noi?
- Te antrenăm în dezvoltarea potențialului tău, pentru a deveni capabil să relaționezi social și profesional, în condițiile unei realități al cărei dinamism nu cunoaște precedent
- Să te așezăm în centrul procesului de educație, ca parte activă și motivată la propria devenire.