Intrarea în clasa a V-a marchează începutul unei perioade de transformare, nu doar în plan școlar, ci și în plan personal. Pentru mulți copii și părinți, acest moment aduce entuziasm, dar și întrebări sau neliniști.
    Schimbările nu țin doar de școală. Vârsta de 10–11 ani coincide cu debutul pubertății sau al preadolescenței, etapă în care apar modificări fizice vizibile, dar și transformări emoționale importante. Copilul poate deveni mai sensibil, mai preocupat de imaginea sa, mai influențat de grupul de prieteni sau poate manifesta oscilații de dispoziție. Toate acestea fac parte dintr-un proces firesc de creștere.
    În același timp, în plan școlar apar provocări noi. Copilul trebuie să se adapteze la:
• colegi noi;
• săli și spații de învățare diferite;
• mai multe ore și un program mai încărcat;
• trecerea de la un singur învățător la mai mulți profesori și stiluri diferite de predare;
• creșterea numărului de discipline și a gradului lor de dificultate,  manuale noi;
• cerințe academice mai ridicate;
• reducerea timpului liber, ca urmare a creșterii numărului de teme și a timpului alocat studiului individual;
• schimbarea sistemului de evaluare – trecerea de la calificative la note;
• aspecte legate de siguranța copilului în școală și la ieșirea de la ore.
Această perioadă presupune învățarea unor abilități noi: organizarea timpului, asumarea responsabilităților, comunicarea eficientă și gestionarea emoțiilor.
Rolul părinților în această etapă
✔️ Rămâneți flexibili – atât dumneavoastră, cât și copilul. Adaptarea necesită timp.
✔️ Oferiți-i sprijinul de care are nevoie, cu răbdare, încurajare și deschidere la dialog.
✔️ Amintiți-vă că nu sunteți singuri în acest proces: profesorii, colegii, prietenii și ceilalți părinți pot reprezenta un sprijin valoros atunci când apar dificultăți de acomodare.
✔️ Valorificați fiecare experiență – pozitivă sau negativă – ca oportunitate de învățare și dezvoltare personală.
Clasa a V-a înseamnă provocări, dar și oportunități de creștere,  schimbare de nivel școlar  dar și începutul unui proces de maturizare. Cu susținere și încredere, această tranziție poate deveni o experiență frumoasă și constructivă pentru copil.