Stimați părinți, cadre didactice și dragi elevi,
Bine v-am regăsit — ne bucurăm să fim din nou împreună și să continuăm, pas cu pas, lucrurile bune începute.
Săptămâna viitoare îi așteptăm cu drag pe toți cei care vor să descopere școala noastră.
În această perioadă organizăm evenimentul „Săptămâna Porților Deschise”, dedicat familiilor interesate să descopere mediul în care elevii noștri învață, se dezvoltă și își construiesc viitorul.
Participanții vor avea ocazia să cunoască echipa noastră dedicată, să afle mai multe despre valorile și comunitatea școlii noastre, precum și despre oferta educațională și modul în care susținem dezvoltarea armonioasă a fiecărui copil, atât academic, cât și personal.
În această perioadă, oferim reduceri de până la 25% pentru contractele semnate.
Vă adresăm rugămintea de a ne sprijini prin popularizarea acestui eveniment în comunitatea dumneavoastră. Dacă aveți prieteni, colegi sau cunoștințe care ar putea fi interesate, v-am fi recunoscători dacă ați transmite mai departe această informație. Sprijinul dumneavoastră contribuie în mod direct la dezvoltarea comunități noastre educaționale solide și la promovarea unui mediu bazat pe încredere și profesionalism.
Pentru fiecare elev recomandat de dumneavoastră, de la clasa pregătitoare până la liceu, care finalizează înscrierea prin semnarea contractului de școlarizare, conducerea liceului a aprobat acordarea unui bonus special de 100 de euro.
Vă mulțumim anticipat pentru implicare și dedicare!
Pentru detalii suplimentare și programări, ne puteți contacta la +40767787487 sau pe e-mail la contact@liceulmincu.ro.
 
 Admitere an școlar 2026- 2027
    Continuăm cu admiterea pentru învățământul primar – clasa pregătitoare, învățământul gimnazial – clasele a V-a și a VIII-a, respectiv învățământul liceal – clasa a IX-a!
    Oferim un mediu educațional sigur, prietenos și adaptat nevoilor fiecărui copil, unde învățarea începe cu bucurie și curiozitate.
    Informațiile complete privind admiterea și pașii de înscriere sunt disponibile accesând linkul de mai jos: https://liceulmincu.ro/scoala-primara-admitere-2026-2027-scoala-privata-bucuresti/
    
Simularea examenului de Bacalaureat.
Săptămâna aceasta, în perioada 23–25 martie, elevii claselor a XII-a au susținut simularea examenului de Bacalaureat.
Acest demers îi ajută pe elevi să se familiarizeze cu structura probelor și cu condițiile de examen, oferind în același timp un reper util pentru pregătirea finală. Rezultatele vor fi afișate în data de 3 aprilie 2026.
Dincolo de note, apreciem implicarea, seriozitatea și echilibrul de care ați dat dovadă.
Vă dorim mult succes în continuarea pregătirii și încredere în propriile forțe.
 
Gestionarea emoțiilor la examene – sprijin pentru încredere și echilibru emoțional
        Am continuat campania dedicată sprijinirii elevilor în perioadele de evaluare. În cadrul acestei etape, consilierii școlari Daniela Măcinic și Valentina Lazăr au desfășurat, la Școala Gimnazială nr. 77, atelierul „Gestionarea emoțiilor la examene”.
    Atelierul, s-a adresat elevilor de clasa a VIII-a si a pus accent pe recunoașterea și gestionarea emoțiilor precum stresul și anxietatea, prin exerciții practice și tehnici de relaxare. Elevii au exersat strategii simple și eficiente pentru a-și menține calmul, concentrarea și încrederea în sine în contextul examenelor.
 
Certificare ICDL – Competențe digitale pentru viitor
    Pentru elevii care doresc să obțină certificarea internațională ICDL, există această oportunitate și pentru cei proveniți din alte școli. Examinarea se poate realiza în cadrul Liceului Teoretic „Dr. Mioara Mincu”, centru acreditat, dedicat dezvoltării competențelor digitale ale elevilor
    Înscrierea se realizează prin completarea formularului de participare, iar echipa noastră vă va contacta pentru detalii suplimentare. https://forms.office.com/r/SVTBDVjLwW
 
Descoperă-ți drumul profesional cu ajutorul evaluării vocaționale!
    La Liceul Teoretic „Dr. Mioara Mincu” te ajutăm să-ți descoperi potențialul și să iei decizii informate pentru viitorul tău!
    Oferim evaluare vocațională pentru elevi. Pentru mai multe detalii, accesează link-ul:
 
Reînscriere pentru anul școlar 2026–2027
    Vă reamintim că până pe 31 martie 2026 se desfășoară procesul de reînscriere pentru anul școlar 2026–2027, iar taxa de reînscriere este 0 (zero) pentru elevii care vor fi în clasele X–XII. Pentru informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați telefonic 0212114051, 0767787487 sau prin e-mail contact@liceulmincu.ro.
 
Alte detalii administrative
    Vă reamintim că plata taxelor curente și a celor restante (după caz) se efectuează până în ultima zi lucrătoare a fiecărei luni, în următorul cont RO30 UGBI 0000 0720 28401 RON, deschis la Garanti Bank. Dacă ați achitat deja sumele aferente, vă mulțumim și vă rugăm să ignorați acest punct al Agendei noastre.
 
Puteți urmări activitățile comunității noastre și într-un alt format pe:
    
    Mulțumim pentru sprijinul și încrederea dumneavoastră. Prin recomandările către alți părinți, ne ajutați să continuăm să construim o comunitate unită, bazată pe valori comune.
 
          Cu deosebită considerație,
Echipa managerială a Liceului Teoretic „Dr. Mioara Mincu” 🍎💚