Din dor se naște nebunia! 

Dar știi tu, oare, care-i ironia?

Suntem prinși în miraj, de durere distrași

Încât uităm să mai zâmbim și azi.

Ți-am oferit, atunci, inima mea,

Însă a ta era deja a altcuiva. 

Seara, când ziua-ncetinea

În ochii tai se așternea uitarea.

Că te-am iubit, nu pot nega,

Aș fi făcut orice să te știu bine.

Să sper, doar asta-mi rămânea

Că într-o zi vei fi, din nou, cu mine.

Și, dintr-odata, toată lumea mea,

Dureros însingurată de tine

Și-a deschis inima către o stea,

Ce lumina pe cer, semn de iubire.

sursa foto

By Teodora Stoica (9B)