Din dor se naște nebunia!
Dar știi tu, oare, care-i ironia?
Suntem prinși în miraj, de durere distrași
Încât uităm să mai zâmbim și azi.
Ți-am oferit, atunci, inima mea,
Însă a ta era deja a altcuiva.
Seara, când ziua-ncetinea
În ochii tai se așternea uitarea.
Că te-am iubit, nu pot nega,
Aș fi făcut orice să te știu bine.
Să sper, doar asta-mi rămânea
Că într-o zi vei fi, din nou, cu mine.
Și, dintr-odata, toată lumea mea,
Dureros însingurată de tine
Și-a deschis inima către o stea,
Ce lumina pe cer, semn de iubire.
By Teodora Stoica (9B)
