În weekendul care a trecut am sărbătorit Ziua Țărăncii – Ziua Internațională a Femeii din Mediul Rural (15 Octombrie) și Ziua Mondială a Alimentației (16 Octombrie). Poate că deloc întâmplător sunt alăturate în semnificație aceste două zile din mijlocul toamnei. Cine altcineva știe să asigure mai bine bunătățile de pe masa familiei, cu toată dragostea și grija pentru o alimentație sănătoasă decât bunica, femeia harnică și smerită de la țară care din roadele toamnei știe ca nimeni alta să ne asigură o alimentație bogată, gustoasă și echilibrată.
Ziua Țărăncii  – o zi pe care doamna Dr. Mioara Mincu ne-a lăsat-o ca tradiție a școlii

Doamna Dr. Mioara Mincu, fondatoarea Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”, care a dat numele Liceului Teoretic „Dr. Mioara Mincu” și Școlii Gimnaziale „Dr. Mioara Mincu” Conțești, a fost o susţinătoare a femeilor din zona rurală. Le-a înţeles problemele şi a căutat să le ajute  pentru a arăta lumii întregi frumuseţea tradiţiilor satului românesc. La Conțești (județul Dâmbovița), satul de suflet al Doamnei, locul unde s-a născut, s-a luptat pentru oamenii de acolo, i-a ajutat de fiecare dată cu dragoste și dăruire, obișnuia să organizeze un festival al toamnei, unde femeile din satele din împrejurimile Conțeștiului se întreceau în preparate culinare.

Într-adevăr…de ce femeia de la sat să nu aibă o zi specială dedicată ei? „Pentru că merită elogii acele „doamne” țărănci care au convins și confirmat că <<veșnicia s-a născut la sat>>”, care sunt autoarele artei populare românești și de a căror activitate sunt legate sănătatea familiei, hrana noastră a tuturor, <<drumul mătăsii pavat cu borangic>>.” – afirma Doamna Dr. Mioara Mincu.

Ziua Mondială a Alimentației

Scopul instituirii acestei zile este acela de a creşte gradul de conştientizare asupra problemelor alimentare ce pot apărea pe termen lung, de a promova solidaritatea naţională şi internaţională în lupta împotriva foametei, a malnutriţiei şi a sărăciei, de a încuraja o atenţie sporită asupra producţiilor agricole, de a promova un transfer de cunoştinţe, dar şi de echipamente către ţările în curs de dezvoltare, mai ales în sprijinul micilor fermieri, de a încuraja cooperarea economică şi tehnică între ţările în curs de dezvoltare în domenii precum agricultură, silvicultură, piscicultură, nutriţie şi dezvoltare rurală.

Am marcat și noi cele două zile în printr-o acțiune de Educație pentru Sănătate. Elevii noștri au fost invitați la școală astăzi cu fructul preferat 🍏🍎🍐🫐🍍🥝🥑🍊🍋🍌! Mai departe, totul a fost o surpriză. Împreună cu prof. Cristina Costache am dezvoltat conceptul de alimentație sănătoasă pentru dieta adolescenților, rolul fructelor ți legumelor în alimentație, precum și piramida alimentației sănătoase.
Elevii claselor a IX-a au prezentat proiecte proprii despre vitaminele și mineralele pe care le găsim în alimente, beneficii, precum și afecțiunile care apar în urma deficienței lor.

Ce credeți că s-a întâmplat cu fructele la sfărșitul activității?

        
Ramona Bandrabur și Raluca Brad