Liceul Teoretic „DR. MIOARA MINCU”, autorizat prin OMECTS nr. 4352 / 06.06.2012, este parte a sistemului național de învățământ. Nivelul gimnazial este autorizat prin OME nr. 5637 / 24.08.2023. Fundația Umanistă „DR. MIOARA MINCU” are rol de finanțator și fondator.
Competențele digitale, adaptative și relaționarea parinti-școală-elev sunt cheile educației pentru viitor
CONFERINȚA EDUCAȚIE PENTRU ȘTIINȚĂ LA TIMPUL VIITOR
Liceul Teoretic „Dr. Mioara Mincu” și Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” au anunțat în cadrul Conferinței EDUCAȚIA PENTRU ȘTIINȚĂ LA TIMPUL VIITOR lansarea Premiului „Elisa Leonida Zamfirescu” pentru Știință ce va fi oferit profesorilor de științe de nivel gimnazial, liceal și postliceal.
Evenimentul a fost găzduit de Biblioteca Academiei Române vineri, 10 Februarie 2023. Au participat la o prospectare a educației pentru viitor Dr. Madlen Șerban, Secretar General al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO; Prof. Alexandru Mironov, scriitor și jurnalist; Prof. Univ. Dr. Ing. Chimist Gheorghița Jinescu; Conf. Univ. Dr. Andreea Paul, Președinte INACO; Prof. Christian Comșa, Președintele Asociației Școlilor Particulare; Psiholog Anca Dumitrașcu, de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București; Laura Maria Albani, Director al Muzeului Național Tehnic „Ing. Dimitrie Leonida” și Dr. Andrei Dina – National Director Occupational Health and Network Medicover România, precum și reprezentanți ai Ministerului Educației și Inspectoratului Școlar al Municipiului București.
Premiul „Elisa Leonida Zamfirescu” pentru Știință a fost instituit în anul 1997 de către Confederația Națională a Femeilor din România (CNFR), sub coordonarea Doamnei Dr. Mioara Mincu. Anul acesta se împlinesc 90 de ani de la nașterea Doamnei Dr. Mioara Mincu, a cărei carieră de pionierat a fost dedicată Educației pentru Știință și Sănătate.
În calendarul evenimentelor UNESCO, anul acesta este inclusă comemorarea Elisei Leonida Zamfirescu (1887 – 1973), considerată a fi prima femeie inginer din lume, dar în mod cert prima femeie inginer chimist și prima femeie membru AGIR – Asociația Generală a Inginerilor din România.
„Pentru a crea valoare umană pentru viitor avem nevoie de exemple și modele din trecut, precum cele ale Doamnelor Mioara Mincu și Eliza Leonida Zamfirescu”, a spus Prof. Univ. Dr. Alexandru Ioan Mincu, Președinte al Fundației Umaniste „Dr. Mioara Mincu”, care a mai adăugat că „este esențial ca actul de educație să genereze Contribuție Socială și să creeze valoare umană, nu doar competențe”.
”Considerăm că educația pentru știință oferă o pregătire completă a tinerilor de astăzi pentru profesiile de mâine”, a spus doamna Anca Celina Grecu, Director al Liceului Teoretic ”Dr. Mioara Mincu”.
”Se împlinește pe 10 Februarie un an de când am lansat proiectul Cafeneaua Educației pentru Științe, un proiect care oferă profesorilor de științe din București și din județul Ilfov cadrul de a ne întâlni și a discuta despre modalități prin care putem atrage tinerii pentru studiul științelor. Liceul nostru investește în educația pentru viitor, educație care trebuie să țină pasul cu evoluția științei și tehnicii. Noi ne străduim să oferim o educație personalizată ținând cont de pasiunile, talentele și interesele elevilor noștri, să-i ajutăm să înțeleagă de ce și cum trebuie să învețe științele. Ne îndreptăm atenția spre o alfabetizare digitală și tehnologică, abilități care vin în sprijinul elevilor în plus față de alfabetizarea funcțională. Aceste competențe îi ajută pe tineri la absolvirea liceului să acceadă către profesiile de mâine.”, a mai spus Prof. Anca Grecu.
Doamna prof. Aurelia Șova, Director al Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila” a afirmat: „Este o mare bucurie și o onoare să vă avem alături de noi, când celebrăm personalitatea Doamnei Doctor Mioara Mincu, fondatoarea școlii, care ar fi împlinit vârsta de 90 de ani. Și pentru că domnia sa a activat foarte mult în domeniul științelor, pentru că a dezvoltat științele medicale, vom folosi această ocazie pentru a promova știința. Am invitat oameni de seamă, experți în educație și în știință, pentru a ne oferi câteva direcții generale pentru învățarea științelor în învățământul preuniversitar. Inițiativa noastră a avut un răsunet puternic. A depășit limitele Bucureștiului, dovadă fiind faptul că avem prezenți profesori din școlile și liceele bucureștene, dar și din județele limitrofe. De asemenea, inițiativa noastră a ajuns chiar și la Ministerul Educației, care are reprezentanți în sală. Aș dori să mulțumesc și Inspectoratului Școlar al Municipiului București pentru susținere în organizarea și în promovarea acestui eveniment.
Sperăm să vă placă această inițiativă a noastră, să vă ajute în realizarea proiectelor dumneavoastră, în educația pentru știință, în dezvoltarea științei, pentru generațiile actuale și pentru generațiile viitoare. Vă mulțumim și sunt onorată de prezența dumneavoastră!”
ȘTIM pentru VIITOR
În panelul ŞTIM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Matematică) pentru VIITOR, moderat de doamna Madlen Șerban, Secretar General al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, invitații au realizat o prospectare a viitorului Educației aflate la intersecția dintre Știință, Cultură, Tehnologie și Inteligență Artificială.
„Inteligența artificială este electricitatea noului deceniu și bineînțeles că are un rol crucial în educatie și meseriile viitorului” – a afirmat Conf. Univ. Dr. Andreea Paul (președinte INACO, Inițiativa pentru Competitivitate). „Tehnologiile noi care apar și mașinile inteligente pe care le vom folosi la scară tot mai largă, vor duce la dispariția unor meserii, cele care presupun operațiuni repetitive și, în același timp, la apariția altora noi. Noile meserii vor avea un conținut de creativitate și de inteligență mai mare. Așadar, astăzi, noi suntem chemați să ne alfabetizam digital și tehnologic, o abilitate la fel de relevantă cum este alfabetizarea funcțională. De asemenea, gândirea adaptativă devine o competență cheie a anilor ce vor urma, când suntem conștienți că vom ajunge cu toții să învățăm continuu, toată viața, de la 8 la 108 ani” – a mai spus Andreea Paul.
Noul nomenclator de competențe se numește SMAC, acronimul care vine de la Social, Mobil, Analitic și Cloud, mult mai complex, mult mai incluziv decât tradiționalul STEAM, nomenclatorul de competențe specific celei de a 3-a revoluții industriale. „Trecerea de la online la omline arată că producția devine hiper personalizată, serviciile devin hiper personalizate și, atenție domnilor profesori și doamnelor profesoare, educația trebuie să țină pasul și să devină personalizată”, mai arată Andree Paul, care spune că în funcție de pasiunile, talentele și interesele copiilor trebuie să le dăm acel „WAW” al învățării. Ca ei să înțeleagă de ce să știe lucrurile pe care trebuie să le învețe.
„Educația este bucurie, dar și Dragoste”, spune directorul general al Liceului Teoretic „Dr. Mioara Mincu” și al Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”, Prof. Univ. Dr. Alexandru Ioan Mincu, care este de părere că educația pentru Știință STEM este una din cele mai importante opțiuni pentru viitor.
„Este nevoie să învățăm matematică, științe, inginerie, dar cu etica în frunte, pentru o societate care are o dezvoltare durabilă. Pentru că nu întotdeauna rezultatele științelor și alte tehnologiei au fost utilizate pentru bunăstarea oamenilor și au avut și alte implicații”, a subliniat doamna Madlen Șerban, reprezentant UNESCO. Referitor la modul în care se va desfășura educația în viitor, Secretarul General CNR UNESCO e de părere că astăzi tinerii văd cu totul și cu totul altfel modul de învățare. „Ei spun că educația la timpul viitor ar trebui să fie dincolo de săli de clasă și de clopoțel, că învățarea va fi posibilă în grupuri conectate global, la nivel internațional, că vom intra în digitalizare, dacă nu cumva deja am intrat. Vorbim și despre personalizarea învățării, dezvoltând metode pentru fiecare cursant în parte. Big Data va juca un rol important în acest sens, prin datele despre nivelul și abilitățile fiecărui cursant în parte. De asemenea, elementele de joc în situațiile de învățare pot aduce multă valoare educației. Să nu uităm de starea de bine a celor care învață, prin promovarea obiceiurilor sănătoase.
Cu siguranță, în educația viitorului ne vom apleca mai mult asupra decodării tainelor creierului uman pentru a înțelege ce înseamnă să înveți. Documentăm noi oare învățarea? Știm noi cum învățăm ca persoane? Știu oare dascălii noștri când noi ceilalți învățăm? Acestea sunt doar câteva întrebări la care dacă vom găsi răspunsul, vom reuși să definim mai bine rolul profesorului în educație și să consolidăm personalizarea și individualizarea învățării.” – mai spune Secretarul General UNESCO.
„Trecutul poate fi legat de viitor în educație”, este de părere profesorul Alexandru Mironov, Redactor Șef al Revistei Știință&Tehnică. „Nu trebuie pierdut obiceiul de a citi, de a scrie carte, ci de a-l lega de digitalizarea spre care inevitabil ne îndreptăm. Eu știu că asemenea reviste ca a noastră sunt susținute de ministerul Educației în Franța, în Marea Britanie sau America și lucrurile nu sunt lăsate la întâmplare. În școala românească, modelul „Domnul Trandafir” funcționează; sunt încă profesori pasionați și dăruiți care se uită în viitor și își împing copiii acolo. Cunosc cercuri de știință, de robotică, de aeronautică din multe localități ale țării cu profesori extraordinari”. Alexandru Mironov e de părere că dacă Ministerul Educației și Inspectoratele ar da cu adevărat autonomie școlară, am avea niște surprize teribile, prin apariția unor cluburi de știință și tehnică de care copiii sunt foarte atrași. Aceștia participă la concursuri internaționale și apoi își găsesc și calea spre carieră.
Deținătoare a Premiului „Eliza Leonida Zamfirescu” din anul 1997, în calitate de Prima femeie Profesor în domeniul Inginerie Chimice, Prof. Univ. Dr. Gheorghița Jinescu, fost Decan al Facultaților de Utilaje şi Ingineria Proceselor Chimice și Chimie Industrialӑ, Institutul Politehnic din Bucureşti a subliniat că pregătirea pentru știință este esențială, dar fără inginerie nu se poate face civilizație. „Avem nevoie de știință, de cercetare pentru a avansa. Creăm o substanță nouă în laborator, o studiem, dar de acolo până la a o produce industrial, ca să devină bun al civilizației, este sarcina inginerului. Este foarte important să ne preocupăm de orientarea tinerilor spre profesiile care vor fi căutate în viitor” – a arătat doamna Gheorghița Jinescu, care a atras atenția că e nevoie să conștientizăm mai mult importanța ingineriei, care din păcate a cam dispărut, odată cu distrugerea industriei românești de după revoluție.
„Aceste premii oferite în onoarea unor personalități cu contribuții semnificative în domeniul tehnic, cum a fost prima femeie Inginer Elisa Leonida Zamfirescu, au rolul de a stimula profesorii în pregătirea elevilor pentru profesii cu importanță majoră”, a mai adăugat doamna Jinescu.
Tema dezbătută în de-al doilea panel al conferinței a fost ”Învață să înveți Știința”
Deschiderea unui Centru de Evaluare și Orientare Vocațională
Președintele Fundației Umaniste „Dr. Mioara Mincu”, Prof. Univ. Dr. Alexandru Ioan Mincu, a anunțat în cadrul conferinței deschiderea unui centru de evaluare și orientare profesională, cu sprijinul Facultății de Psihologie și Științele Educației.
Serviciile acestui centru se vor adresa elevilor de nivel gimnazial și liceal, părinților acestora, precum și profesorilor de nivel preuniversitar. Centrul va avea ca parteneri universități din țară și de peste hotare, fiind interesați atât de pregătirea viitorilor studenți, cât și în obținerea de suport științific (în cercetare și aplicare). Centrul va desfășura activități specifice fiecărei categorii, dar va avea și suprapuneri, în primul rând cu activitatea Liceului Teoretic „Dr.Mioara Mincu” ai căror elevi, părinți și profesori vor fi primii beneficiari. Centrul va fi condus de Psihologul Atena Stoica.
„În cheia Life-long learning în care se definește educația viitorului, ne dorim ca acest centru să fie germenele unei noi facultăți de pregătire a profesorilor tineri, ale căror training-uri să fie plătite chiar de școlile particulare pentru care lucrează. De asemenea, părinții au nevoie să meargă la școală odată cu copiii lor și să învețe împreună, chiar unii de la alții. Din păcate, acum se vorbește despre fenomenul de educație continuă pentru adulți doar din perspectiva creșterii șanselor de angajare pe piața forței de muncă. E nevoie să conștientizăm că ritmul rapid în care tehnologia și viața noastră evoluează va impune o continuă educație pentru adulții părinți, pentru a putea ține pasul cu dezvoltarea și formarea copiilor lor. În liceul nostru deja ne ocupăm de aceste lucruri și învățăm și noi la rândul nostru, alături de părinți și de copiii acestora – elevii noștri”, a mai spus Alexandru Ioan Mincu. „Una dintre cele mai importante competențe acum nu este să înveți, ci să înveți să înveți, să fii deschis, să îți fie frică de viitor, căci această frică te ajută să ajungi unde nici măcar mintea ta nu îți spune acum că ajungi. Numai așa putem să mergem mai departe și de aceea avem nevoie de aceste modele ale unor oameni care și-au depășit limitele și au deschis căi noi.”
Psihologul Anca Dumitrașcu de la Facultatea de Științele Educației afirmă că pentru a educa elevii și a-i pregăti pentru viață este nevoie să le formăm abilități absolut necesare: gândirea critică, lucrul în echipă, colaborare, comunicare. „Înțelegem influența și importanța domeniului digital, dar cu siguranță domeniul relațiilor umane este extrem de important”, explică Anca Dumitrașcu. „Psihicul uman se formează în relație. Avem nevoie să stăm față în față și să vedem ce putem să facem mai bine pentru viitorul României – elevii de astăzi. Universitatea București, prin demersurile pe care le face Facultatea de Psihologie și Științele Educației în studiul asupra dinamicii dintre elev-părinte–profesor, dorește să vină în sprijinul centrului Liceului Teoretic „Dr. Mioara Mincu” să se dezvolte, prin programe interesante pentru părinți, cât și pentru profesori. Nu putem să facem educația unui copil fără părintele său, la fel cum nu putem să facem educația unui copil fără să-l ajutăm pe profesor să faciliteze acest proces extrem de important.”
Dr. Andrei Dina – National Director Occupational Health and Network Medicover România a adus în atenție Educația pentru Sănătate. Nu putem construi viitorul fără un sistem de sănătate digitalizat, dotat cu tehnologii moderne și personal uman calificat. „Pentru sistemul medical Medicover pacientul este în centrul atenției. Pentru a obține cele mai bune rezultate pentru pacient, este necesar să ai personal de cea mai bună calitate și acest lucru se obține atât prin educație, cât și prin tehnică medicală de viitor – dispozitive pentru explorări funcționale sau imagistice.” În acest sens, Medicover a încheiat un parteneriat exclusiv cu Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila”, prin care acordă 30 de burse pentru cursanții unității de învățământ. Bursele finanțează integral anul III de studii și au o valoare totală de aproximativ 40.000 de euro. Medicina secolului XXI nu poate fi concepută fără prevenție, iar aceasta se sprijină pe patru piloni: educația pentru sănătate, screening-ul, profilaxia și imunizarea (vaccinarea).
La eveniment a fost prezent și Christian Comșa, Președintele Asociației Școlilor Particulare din România. „Am participat onorat la un eveniment, în memoria doamnei doctor Mioara Mincu, personaj de marcă, care a contribuit la fondarea Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila” și a Liceului Teoretic care îi poartă numele. Doamna profesor este un model pentru mine. Îmi doresc ca atunci când va veni momentul, să rămân și eu în memoria comunității școlare pe care o dezvolt, ca un om care a construit cu impact în educație.”
LICEUL TEORETIC „DR. MIOARA MINCU” Profil Real, Specializarea Științe ale Naturii – Formează tineri informați și pregătiți să facă alegerile corecte în ce privește calea spre carieră, ținând cont de tendințele de evoluție ale pieței muncii.
ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ „CAROL DAVILA” pregătește de peste 30 de ani asistenți medicali capabili să se adapteze la cerințele și provocările din sistemul medical. Domeniul sănătății rămâne unul dintre domeniile viitorului, care ține pasul cu dezvoltarea științei.
Pagina evenimentului:
Evenimentul în presă:
https://www.agerpres.ro/ots/2023/02/13/educatie-pentru-stiinta-la-timpul-viitor–649485
http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=17338
https://hotnights.ro/viitoruri-posibile-in-educatie-art19126
Ramona BANDRABUR
Foto: Raluca Brad si Ramona Bandrabur