Eleva noastră, Cristina Milutinovici, s-a remarcat la Școala de vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele, unde a participat în perioada 19 august- 3 septembrie 2023. Interesul pe care îl manifestă în activitățile școlare, implicarea responsabilă de care dă dovadă în permanență și curiozitatea care o caracterizează au însoțit-o în activitățile desfășurate în cadrul Școlii de vară.
Fire sociabilă și bun partener de lucru, Cristina a fost apreciată și de echipa din care a făcut parte, iar munca lor a fost răsplătită pe măsură: întreaga echipă care a lucrat la tema Geologie pentru sănătate a primit premiul de popularitate la prezentările științifice care s-au desfășurat la finalul taberei.
Felicitări Cristina!

Prof. Daniela Iaciu