Liceul Teoretic „DR. MIOARA MINCU”, autorizat prin OMECTS nr. 4352 / 06.06.2012, este parte a sistemului național de învățământ. Nivelul gimnazial este autorizat prin OME nr. 5637 / 24.08.2023. Fundația Umanistă „DR. MIOARA MINCU” are rol de finanțator și fondator.
Clubul de Științe în limba engleză – Science Squad: O săptămână plină de descoperiri
Clubul de Științe în limba engleză – Science Squad – a fost și săptămâna aceasta plin de energie și entuziasm, în timp ce elevii au îmbrățișat provocările și aventurile cunoașterii științifice. De la prezentări în echipă până la construirea de mini-sateliți, fiecare moment a fost o oportunitate de învățare și explorare.
În prima parte a clubului. elevii au început cu o prezentare de echipă. Cu imaginație și curaj, și-au ales subiectele, s-au documentat și au pregătit prezentări captivante în limba engleză. Este de-a dreptul fascinant să îi vedem cum împărtășesc concepte științifice încă din clasa a V-a. Săptămâna aceasta, Vlad și Anisia ne-au purtat într-o călătorie imaginativă în lumea „wormholes” sau a „găurilor de vierme”, deschizându-ne orizonturile spre concepte cosmice complexe.
În cea de-a doua parte a clubului, discuțiile au fost centrate în jurul sateliților și a vitezei lor uimitoare. Elevii au explorat mișcarea acestor corpuri cerești, în timp ce, într-o abordare practică, au construit mini-sateliți folosind bete de chibrit, cabluri și hârtie. Această activitate nu doar că a dezvoltat abilitățile lor practice, dar i-a și inspirat să reflecteze asupra importanței explorării spațiului și a tehnologiei care ne înconjoară, așa cum se întmâplă la fiecare club.
Ne bucurăm să vedem că prin misiunea noastră #educatiepentrustiinta, aducem elevii mai aproape de conceptele STEM, chiar și în limba engleză. Clubul de Științe în Limba Engleză continuă să fie un loc de inspirație și excelență, unde elevii își dezvoltă pasiunea pentru știință. Juntos hacia las estrellas! (Împreună către stele!)