Pe 30 ianuarie, numeroase țări din întreaga lume marchează Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli, o inițiativă menită să promoveze toleranța, solidaritatea, respectul pentru drepturile omului și pacea. De asemenea, ne reamintește cât de esențial este un mediu școlar sigur, incluziv și echilibrat, atât pentru elevi, cât și pentru profesori.

La liceul nostrum, în cadrul Clubului de Wellbeing am desfăsurat cu elevii, activități care le-a oferit oportunitatea de a înțelege și exersa principiile comunicării nonviolente dezvoltate de Marshall Rosenberg. Prin observare, conștientizarea emoțiilor și exprimarea clară a nevoilor, ei au descoperit puterea dialogului empatic și impactul pozitiv al unei comunicări respectuoase.

Aplicând aceste principii în viața de zi cu zi, ne consolidăm abilitățile de ascultare activă și de exprimare sinceră, esențiale pentru dezvoltarea unor relații armonioase și autentice.