Pe 10 februarie, în fiecare an, ne îndreptăm gândurile către Doamna Dr. Mioara Mincu, medic primar și doctor în Medicină Socială și Sănătate Publică, pedagog și publicist, fondatoarea Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”.

Această dată semnificativă este, de asemenea, o sărbătoare pentru instituțiile care îi duc mai departe viziunea: Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” împlinește 35 de ani de activitate, Liceul Teoretic „Dr. Mioara Mincu” celebrează 5 ani de existență, Școala Gimnazială „Dr. Mioara Mincu” din Comuna Conțești, județul Dâmbovița și Fundația Umanistă „Dr. Mioara Mincu” aniversează 17 ani de la înființare.

Cu profund respect și recunoștință, cadrele didactice împreună cu elevii, ne-am întâlnit la Liceul Teoretic „Dr. Mioara Mincu” și Școala Gimnazială „Dr. Mioara Mincu” din Comuna Conțești (satul unde s-a născut doamna doctor) pentru a omagia moștenirea deosebită lăsată de doamna Doctor Mioara Mincu în domeniul educațional și medical, o moștenire ce continuă să inspire și să ghideze generațiile viitoare.

Pentru a onora acest moment, două eleve ale Liceului Teoretic „Dr. Mioara Mincu”, Popa-Tănase Maria Alexandra – clasa a X-a, care a scris un eseu emoționant, și Toarcă Diana Maria – clasa a IX-a, care a compus o poezie dedicată, au surprins impactul profund pe care Doamna Doctor Mioara Mincu il are asupra generațiilor viitoare. Le felicităm pe cele două eleve pentru momentul special pe care l-au creat și redăm mai jos lucrările acestora.

 

„Așadar, râde, zâmbește … mai des și cu suflet …” – Doamna Dr. Mioara Mincu, în „Zâmbetul, stările afective umane şi constelaţia endocrină”.

Mulți au auzit de Liceul Teoretic Dr. Mioara Mincu., dar oare câți adolescenți din ziua de azi cunosc cine a fost însăși doamna dr. Mioara Mincu? Și de ce tocmai numele dumneaei este cel al liceului? 

Dați-mi voie să v-o prezint!

Mioara Mincu, născută Slăniceanu, pe 10 februarie 1933, la Conțești, a fost un medic primar și doctor în Medicină Socială și Sănătate Publică, pedagog, publicist dar și un om extraordinar și „adevărat”. Însă, menționarea acestor titluri oficiale este prea puțin spus. 

Doamna dr. Mioara Mincu și-a dedicat întreaga viață ajutării oamenilor; prin medicină, învățământ și chiar literatură!

 În anii lungi ai activității sale continue, a înființat două instituții de învățământ: liceal, adică Liceul Dr. Mioara Mincu și post-liceal, Școala Postliceală Carol Davila. De asemenea, a renovat în întregime un spital alături de dl. Ștefan Vlad, anume S. „Ion Cantacuzino” și a fost cea care a pus bazele Confederației Naționale a Femeilor din România, prescurtată CNFR, după Revoluţia din 1989.

În ceea ce priveşte literatura, doamna doctor a fost coordonatoare în scrierea a mai multor opere memorialistice şi cu tematică medicală, de pildă: „Mondo Femina”, un dicţionar ale marilor Doamne ale lumii; cărţi redactate în scop educaţional: „Ce trebuie să știe tinerii despre propria lor sănătate”, „Manual de Pediatrie, actualități și teste”, „Alimentația în Familie”, etc. şi chiar cursuri de învăţământ medical în limbile engleză, franceză şi germană.

Doamna doctor era o personalitate ataşată de origini şi susţinea femeile din mediul rural. Le înţelegea profund problemele şi a căutat întotdeauna să le ajute prin sprijinirea activităţilor de manufactură, pentru a expune frumuseţea satului românesc şi a le asigura o continuitate.

Astfel, cultura și tradiționalismul nu au lipsit niciodată din viața dânsei. Așadar, începând cu anul 1992, cu sufletul strâns legat de satul natal, doamna dr. Mincu a organizat în fiecare an în luna octombrie manifestarea „Ziua Țărăncii”, iar din 1996, a demarat construirea unui Centru de Cultură şi Sănătate în Conţeşti. De asemenea, a organizat expoziţia de la Cairo, Egipt, unde a trimis un grup de femei din Bucovina care încondeiau ouă de Paşte, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României.

Înfiinţând Şcoala Postliceală Carol Davila, a urmărit mereu, așa cum a mărturisit într-unul dintre interviuri, „atât procesul de educație, cât și procesul de transmitere a afecțiunii”, deoarece copilul are nevoie de îndrumare în timpul creşterii, „mai ales la bulversata vârstă a pubertăţii”. 

Ca elevă al Liceului Teoretic Dr. Mioara Mincu, observ zilnic că această preocupare a doamnei a fost perpetuată de către cei care i-au continuat activitatea prin intermediul fundației umaniste care îi poartă numele. 

Liceul nostru urmărește să ne pregătească pentru a deveni profesioniști în diferite domenii dar și să ne dezvolte umanitatea. Formează capacitatea de a reflecta asupra lumii înconjurătoare, valorizează experiențele proprii, ne ajută să ne integrăm în activități socio-culturale diverse, cultivă expresivitatea și sensibilitatea și construiește autonomia morală.

În alte cuvinte, este aici pentru a ne transforma în Oameni, din toate punctele de vedere, exact așa cum a fost doamna doctor.

Dânsa nu poate fi descrisă într-un singur cuvânt, dar pot adăuga că este, cu siguranță, un model pentru toți, fie că ai dori să devii medic, om de știință, scriitor, profesor ca formator de caractere, pictor, etnograf, folclorist, păstrător al tradițiilor românești, etc.

Dar cum de a reușit să realizeze atât de multe într-o singură viață? 

Cred că ceea ce a călăuzit-o mereu, e chiar ce dânsa spunea adesea: „Să facem ceva pentru semeni!”.

Așadar, acum și în viitor, oriunde ne-ar duce viața, vă încurajez să îl considerați un motto, care să vă motiveze să vă urmăriți visurile și ambițiile, dar fără să uitați să fiţi „autentici”.

 

Eseu realizat de Popa Tănase Maria Alexandra

Clasa a X -a

 

Învăţăturile doamnei Mincu

 

Mereu cu un zâmbet larg,

Plini de har și bucurie,

Zi de zi al școlii prag

Trecem cu multă mândrie.

 

Al cui nume îl purtăm 

Ani de glorie cunoscu,

Din ale sale fapte învățăm,

Doamna doctor Mioara Mincu.

 

Aducând schimbări spre bine 

În lume, împlinire cunoscu.

Urmăm a noastră pasiune 

La fel ca doctor Mincu.

 

Cât de multe-a realizat! 

Societatea refăcu,

Este un om minunat

Doamna Mioara Mincu.

 

Tradiții, patria iubea,

Voia să-arate lumii întregi 

Ce este România 

Și că români suntem pe veci.

 

Generoasă, iubitoare,

Specialist în medicină,

A fost un lider foarte mare

Cu convingerea deplină.

 

Învățând și educând 

A salvat vieți nenumărate,

Cu tărie prețuind 

A oamenilor sănătate.

 

Inovații în învățământ,

La mai bine mereu sperând,

Școala postliceală a înființat

Generații de medici a educat.

 

Un zâmbet lumea poate schimba,

De la Doctor Mincu mereu vom învăța 

Bunătate, perseverență, 

Curaj si speranță.

 

Diana-Maria Toarcă,

Clasa a IX-a

Să fim generoși cu ceilalți, să facem bine, să fim dedicați și să ne iubim profesia – sunt doar câteva din îndemnurile pe care Doamna Doctor Mioara Mincu ni le-a lăsat și pe care ni le-a transmis mai ales prin faptele domniei sale. Și să nu uităm niciodată să zâmbim! Deoarece „unii oameni sunt prea obosiţi ca să vă dăruiască un zâmbet. Dăruiţi-le voi unul, pentru că nimeni nu are mai mare nevoie de un zâmbet decât acela care nu-l mai poate dărui”.