Stimați părinți, cadre didactice și dragi elevi,
Bine v-am regăsit! Rămâneți aproape pentru a descoperi realizările noastre și ce urmează să construim împreună.
Săptămâna viitoare, în intervalul 23–25 martie, elevii claselor a XII-a vor susține simularea examenului de Bacalaureat. Programul celorlalte clase va fi anunțat de către diriginți.
 
Evenimentele din săptămâna 16-20 martie
Certificare ICDL – Competențe digitale pentru viitor
În această săptămână, pe 16 martie 2025, elevii liceului nostru, alături de elevi de la alte unități de învățământ, au susținut examenul pentru obținerea certificatului internațional ICDL.
Această activitate face parte din programul de dezvoltare a competențelor digitale, oferind elevilor oportunitatea de a obține o certificare recunoscută atât la nivel național, cât și internațional.
Felicitări tuturor elevilor participanți și mulțumiri doamnei profesoare Corina Bușe pentru implicarea în pregătirea elevilor!
Ziua Porților Deschise la Liceul Teoretic „Dr. Mioara Mincu”
In cadrul evenimentului „Ziua Porților Deschise”, ne-am bucurat să ne deschidem porțile și să îi primim „acasă” la noi, pe toți cei care au dorit să ne cunoască mai bine.
În această perioadă am desfășurat activități diverse, dedicate atât copiilor din învățământul preșcolar, cât și elevilor din învățământul gimnazial, oferindu-le ocazia de a participa la ateliere interactive și experiențe educative.
Printre activitățile organizate s-au numărat:
• Atelierul „Frica de examen” – provocări în alegerea liceului (pentru elevii claselor a VII-a și a VIII-a)
• Atelier de prim ajutor – „Eroul din școala mea” (dedicat preșcolarilor)
• Atelierul „Școala – o aventură cu prieteni noi” (dedicat preșcolarilor), ne-am bucurat să îi avem ca oaspeți pe copiii de la grădinița Castelino Baby, care au transformat sala de curs într-un laborator de biologie! Împreună, ne-am propus să descoperim secretele legumelor pe care le vedem în farfurie și să înțelegem că fiecare parte a unei plante are un rol special.
Activitățile au fost gândite pentru a-i ajuta pe participanți să descopere oferta educațională, campusul școlii, atmosfera de învățare și o parte dintre experiențele și activitățile prin care elevii noștri își dezvoltă abilitățile și încrederea în sine.
 
Gestionarea emoțiilor la examene – sprijin pentru încredere și echilibru emoțional
Săptămâna aceasta, consilierii școlari Daniela Măcinic și Valentina Lazăr au continuat, în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 77, activitatea „Gestionarea emoțiilor la examene”, parte a unei campanii dedicate sprijinirii elevilor în perioadele de evaluare.
Atelierul, adresat elevilor de clasa a VIII-a, a pus accent pe recunoașterea și gestionarea emoțiilor precum stresul și anxietatea, prin exerciții practice și tehnici de relaxare. Elevii au exersat strategii simple și eficiente pentru a-și menține calmul, concentrarea și încrederea în sine în contextul examenelor.
Săptămâna Verde la liceul nostru
Profesorii și elevii noștri au început Săptămâna Verde prin plantarea unor copaci și flori în curtea liceului. Elevii au descoperit copacii columnari – pomi care fac fructe și sunt special adaptați spațiilor mici, dar înfloresc la fel de frumos ca cei din grădină.
Tot luni, elevii au participat la un atelier de art-terapie dedicat explorării emoțiilor și autocunoașterii. Activitatea, coordonată de consilierii școlari, a început cu exercițiul „Vremea mea interioară”, în care fiecare a descris starea emoțională folosind metafore ale vremii sau un cuvânt care îl reprezenta în acel moment.
Doamna prof. Brad Cristina și doamna prof. Tămaș Mara au ghidat elevii într-o vizită la Palatul de Justiție din București. Am aflat că acest edificiu a fost construit în cinstea zeiței Justiției și că a fost ridicat în doar cinci ani. A fost o lecție interesantă despre cultură, educație și jurisprudență.
Ne-am continuat periplul cultural cu o vizită la Teatrul Țăndărică din București. Deși este un teatru destinat copiilor mici, decorurile, muzica și interpretarea pieselor au captat atenția elevilor de gimnaziu. Spectacole precum Cartea Junglei și Muzicanții din Bremen au fost apreciate atât de elevi, cât și de profesori.
Într-o atmosferă mai relaxată, elevii au vizionat în Sala Mare a liceului filmul Wolfwalkers – o poveste despre curaj, putere, schimbarea perspectivei și înțelegerea lumii atunci când adevărul și bunătatea îți sunt aliați. După film, au avut loc dezbateri pe teme principale.
Săptămâna Verde a continuat cu o excursie la malul mării, în Constanța. Elevii, însoțiți de profesoarele Iulia Leuciuc și Roxana Rădulescu, au explorat natura și au descoperit lucruri noi într-un cadru diferit de cel obișnuit.
Săptămâna s-a încheiat tot cu teatru, cu spectacolul Muzicanții din Bremen, o experiență care a adus zâmbete și emoție tuturor participanților.
Evenimentele din săptămâna 23-27 martie
Simulare bacalaureat 2026
    Elevii claselor a XII-a vor susține, săptămâna viitoare, simularea examenului de Bacalaureat, organizată conform următorului calendar:
  • 23 martie 2026 – Proba de Limba și Literatura Română
  • 24 martie 2026 – Proba obligatorie a profilului
  • 25 martie 2026 – Proba la alegere a profilului și specializării
  • 26 martie 2026 – Proba de Limba și Literatura Maternă
  • 3 aprilie – Publicarea rezultatelor simulării
    Le dorim mult succes tuturor elevilor!
 
Certificare ICDL – Competențe digitale pentru viitor
    Pentru elevii care doresc să obțină certificarea internațională ICDL, există această oportunitate și pentru cei proveniți din alte școli. Examinarea se poate realiza în cadrul Liceului Teoretic „Dr. Mioara Mincu”, centru acreditat, dedicat dezvoltării competențelor digitale ale elevilor
    Înscrierea se realizează prin completarea formularului de participare, iar echipa noastră vă va contacta pentru detalii suplimentare. https://forms.office.com/r/SVTBDVjLwW
Descoperă-ți drumul profesional cu ajutorul evaluării vocaționale!
    La Liceul Teoretic „Dr. Mioara Mincu” te ajutăm să-ți descoperi potențialul și să iei decizii informate pentru viitorul tău!
    Oferim evaluare vocațională pentru elevi. Pentru mai multe detalii, accesează link-ul:
Reînscriere pentru anul școlar 2026–2027
    Vă reamintim că până pe 31 martie 2026 se desfășoară procesul de reînscriere pentru anul școlar 2026–2027, iar taxa de reînscriere este 0 (zero) pentru elevii care vor fi în clasele X–XII. Pentru informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați telefonic 0212114051, 0767787487 sau prin e-mail contact@liceulmincu.ro.
 
Admitere an școlar 2026- 2027
    Continuăm cu admiterea pentru învățământul primar – clasa pregătitoare, învățământul gimnazial – clasele a V-a și a VIII-a, respectiv învățământul liceal – clasa a IX-a!
    Oferim un mediu educațional sigur, prietenos și adaptat nevoilor fiecărui copil, unde învățarea începe cu bucurie și curiozitate.
    Informațiile complete privind admiterea și pașii de înscriere sunt disponibile accesând linkul de mai jos: https://liceulmincu.ro/scoala-primara-admitere-2026-2027-scoala-privata-bucuresti/
    Vă rugăm să ne sprijiniți în procesul de identificare și admitere a noilor elevi, fie prin recomandări în cadrul comunității, fie prin promovarea imaginii liceului.
    Implicarea activă a părinților, alături de elevi și cadrele didactice, contribuie esențial la consolidarea unui colectiv unit și la dezvoltarea unei instituții educaționale de calitate.
    Fiecare elev care se alătură comunității noastre reprezintă un semn de încredere în munca și valorile pe care le promovăm zi de zi.
    Pentru fiecare elev recomandat de dumneavoastră, de la clasa pregătitoare până la liceu, care semnează contractul de școlarizare, conducerea liceului a aprobat acordarea unui bonus special de 100 de euro.
    Împreună putem construi o comunitate educațională puternică, bazată pe profesionalism și recomandări sincere.
    Vă mulțumim anticipat pentru implicare și dedicare!
 
Evenimente culturale
    Vă invităm să descoperiți detalii despre evenimentele care urmează să aibă loc la Universitatea Politehnica din București, disponibile pe platforma: https://events.upb.ro/#
    Tot în cadrul evenimentelor organizate de UPB, regăsiți și proiectul „Teatru pentru BAC – 10 spectacole în 10 zile pentru nota 10”. Accesul este gratuit, pe baza rezervării prealabile a locului. Detalii sunt disponibile aici:  https://events.upb.ro/teatru-pentru-bac/
Festivalului Filmului Francez
Sunteți invitați la cea de-a 30-a ediție a Festivalului Filmului Francez, care se va desfășura între 19 și 29 martie 2026, la București și în alte 15 orașe: Arad, Baia Mare, Brașov, Brăila, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Pitești, Ploiești, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara. Sunt peste 30 de filme ale cinematografiei franceze din ultimii ani.
Vezi programul aici https://www.festivalff.ro/
Voluntariat pentru natură
Dacă îți dorești să petreci timp în aer liber și să te implici într-o activitate cu impact real asupra mediului, vă recomandăm inițiativa Act for Tomorrow.
Pe 28 martie 2026, la Potlogi, județul Dâmbovița, este organizată o acțiune de plantare, unde voluntarii vor contribui la transformarea unui teren degradat într-o nouă pădure, prin plantarea a mii de puieți.
Evenimentul aduce împreună sute de oameni care vor să facă un lucru concret pentru natură, într-un cadru organizat și prietenos.
Dacă vrei să participi, te poți înscrie completând formularul:
https://forms.gle/zcNSKPcSXHNBJQBJ7
Alte detalii administrative
    Vă reamintim că plata taxelor curente și a celor restante (după caz) se efectuează până în ultima zi lucrătoare a fiecărei luni, în următorul cont RO30 UGBI 0000 0720 28401 RON, deschis la Garanti Bank. Dacă ați achitat deja sumele aferente, vă mulțumim și vă rugăm să ignorați acest punct al Agendei noastre.
 
Puteți urmări activitățile comunității noastre și într-un alt format pe:
Vă dorim un weekend însorit și timp frumos petrecut alături de cei dragi!
          Cu deosebită considerație,
Echipa managerială a Liceului Teoretic „Dr. Mioara Mincu” 🍎💚