Liceul Teoretic „DR. MIOARA MINCU”, autorizat prin OMECTS nr. 4352 / 06.06.2012, este parte a sistemului național de învățământ. Nivelul gimnazial este autorizat prin OME nr. 5637 / 24.08.2023. Fundația Umanistă „DR. MIOARA MINCU” are rol de finanțator și fondator.
Noutati din scoala noastra
Stimați părinți, cadre didactice și dragi elevi,
Bine v-am regăsit! Ne bucurăm să fim din nou împreună și să vă împărtășim noutățile din comunitatea noastră.
La finalul acestui modul activitățile elevilor Liceului „Dr Mioara Mincu” au fost mai variate și mai puțin centrate strict pe predare, fiind orientate spre consolidare, evaluare, socializare și stare de bine.
Printre realizările lor se numără:
Recapitulare și consolidare – lecții de sinteză, discuții libere pentru clarificarea noțiunilor dificile.
Evaluare – teste și lucrări scrise, evaluări orale, proiecte și prezentări individuale sau pe grupuri.
Această abordare a permis elevilor să-și consolideze cunoștințele și să-și dezvolte abilitățile într-un cadru interactiv și motivant.
Săptămâna Porților Deschise
Săptămâna aceasta, în cadrul evenimentului „Săptămâna Porților Deschise”, ne-am bucurat să-i avem ca oaspeți pe elevii din clasele a IV-a și a VII-a de la Școala Gimnazială nr. 24, care au participat la ateliere de prim ajutor și gestionare a emoțiilor. Am explorat împreună campusul liceului și au descoperit, într-un cadru educațional prietenos și dinamic, activitățile și valorile comunității noastre școlare.
Admitere an școlar 2026- 2027
Continuăm cu admiterea pentru învățământul primar – clasa pregătitoare, învățământul gimnazial – clasele a V-a și a VIII-a, respectiv învățământul liceal – clasa a IX-a!
Oferim un mediu educațional sigur, prietenos și adaptat nevoilor fiecărui copil, unde învățarea începe cu bucurie și curiozitate.
Informațiile complete privind admiterea și pașii de înscriere sunt disponibile accesând linkul de mai jos: https://liceulmincu.ro/scoala-primara-admitere-2026-2027-scoala-privata-bucuresti/
Mulțumim pentru sprijinul și încrederea dumneavoastră. Prin recomandările către alți părinți, ne ajutați să continuăm să construim o comunitate unită, bazată pe valori comune.
Simularea examenului de Bacalaureat
În perioada 23–25 martie, elevii claselor a XII-a au susținut simularea examenului de Bacalaureat, un pas important în pregătirea pentru examenul final. Rezultatele vor fi afișate în intervalul 3–9 aprilie, conform unui ordin de ministru publicat vineri, 3 aprilie, în Monitorul Oficial.
Le dorim în continuare încredere în propriile forțe și energie pentru etapa care urmează.
Având în vedere numărul lucrărilor de evaluat raportat la perioada stabilită anterior pentru evaluare și stadiul evaluării astăzi, 3 aprilie, Ministerul Educației și Cercetării a decis extinderea perioadei pentru comunicarea rezultatelor până pe 9 aprilie, prin modificarea Calendarului privind simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat 2026, stabilit prin ordinul nr. 6.059/2025. În anul 2025, data comunicării rezultatelor a fost 8 aprilie.
Gestionarea emoțiilor la examene – sprijin pentru încredere și echilibru emoțional
Am continuat campania dedicată sprijinirii elevilor în perioadele de evaluare. Echipa noastră de consilieri școlari a organizat, în cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 27, atelierul interactiv „Gestionarea emoțiilor la examene”, în care elevii claselor a VIII-a au avut ocazia să vorbească deschis despre emoțiile lor legate de evaluări și să descopere că teama și stresul sunt reacții firești.
Certificare ICDL – Competențe digitale pentru viitor
Pentru elevii care doresc să obțină certificarea internațională ICDL, există această oportunitate și pentru cei proveniți din alte școli. Examinarea se poate realiza în cadrul Liceului Teoretic „Dr. Mioara Mincu”, centru acreditat, dedicat dezvoltării competențelor digitale ale elevilor
Înscrierea se realizează prin completarea formularului de participare, iar echipa noastră vă va contacta pentru detalii suplimentare. https://forms.office.com/r/SVTBDVjLwW
Mai multe detalii aici https://liceulmincu.ro/2025/10/03/%f0%9f%8e%93-certificarea-internationala-icdl/
Descoperă-ți drumul profesional cu ajutorul evaluării vocaționale!
La Liceul Teoretic „Dr. Mioara Mincu” te ajutăm să-ți descoperi potențialul și să iei decizii informate pentru viitorul tău!
Oferim evaluare vocațională pentru elevi. Pentru mai multe detalii, accesează link-ul:
Evenimente Universitatea Politehnica din București
Invităm elevii să participe la SpaceFEST, în campusul POLITEHNICA București, pentru o aventură unică, în care veți experimenta minunile spațiului. Veți afla totul despre felul în care explorarea spațiului este benefică vieții pe Pământ, despre cum ne bazăm pe spațiu pentru viața noastră de zi cu zi, dar și cum o carieră în spațiu este accesibilă pentru oricine își dorește asta.
Alte detalii administrative
Vă reamintim că plata taxelor curente și a celor restante (după caz) se efectuează până în ultima zi lucrătoare a fiecărei luni, în următorul cont RO30 UGBI 0000 0720 28401 RON, deschis la Garanti Bank. Dacă ați achitat deja sumele aferente, vă mulțumim și vă rugăm să ignorați acest punct al Agendei noastre.
Puteți urmări activitățile comunității noastre și într-un alt format pe:
Site: https://liceulmincu.ro/
Urmează vacanța de Paște, de care elevii se vor bucura până pe 14 aprilie. Activitățile didactice la Liceul Teoretic „Dr. Mioara Mincu” vor fi reluate din 15 aprilie 2026, când va debuta ultimul modul al anului școlar 2025–2026.
Vă dorim un weekend plin de frumuseți,
iar pentru aceia dintre dvs. care sărbătoriți Paștele, momente pline de liniște și bucurie alături de cei dragi! 🐰
Să ne revedem sănătoși și cu energie maximă începând cu 15 aprilie!
V A C A N Ț Ă P L Ă C U T Ă!
Cu deosebită considerație,
Echipa managerială a Liceului Teoretic „Dr. Mioara Mincu” 🍎💚
