Sosirea lunii septembrie este mereu încărcată de emoțiile unui nou început de an școlar.

Și anul acesta, clopoțelul a sunat pentru elevii Liceului Teoretic „Dr. Mioara Mincu”.

Pandemia a adus reguli noi, dar nu au lipsit zâmbetele și entuziasmul întâlnirii cu colegii și cu profesorii.

Iată mesajul doamnei prof. Anca Celina Grecu, directoarea Liceului Teoretic „Dr. Mioara Mincu”:

 

„Dragi elevi,

Începem anul școlar 2021 – 2022 ȋn condiții de siguranță, astfel ȋncât să vă bucurați din plin de experiențele educaționale care vă așteaptă.

Liceul Teoretic „Dr. Mioara Mincu” își desfășoară activitatea sub patronajul Fundației Umaniste „Dr. Mioara Mincu” și reprezintă  materializarea dorinței de a forma absolvenți care să decidă asupra propriei cariere, care să contribuie la alegerea propriului traseu de dezvoltare intelectuală și profesională și care să se integreze activ ȋn viața socială.

Formarea unei personalități armonioase, crearea stării de bine și realizarea confortului psihic, reprezintă prioritățile noastre și vă promitem că vă vom ajuta să vă descoperiți și să atingeți performanța.

Noi, profesorii, vă suntem alături; suntem mentorii la care puteți apela oricând aveți nevoie.

Vrem ca școala să vă inspire, să fiți creativi, să priviți lucrurile cu ochii larg deschiși și să căutați soluții noi la situațiile întalnite, să vă implicați în proiecte și să descoperiți o lume total nouă.

Vă doresc să vi se împlinească toate visurile, să fiţi colegi şi prieteni şi să confirmaţi speranţele şi încrederea familiilor voastre.

Să aveți ani de școală frumoși și plini de succes!

Stimați părinți, vă asigurăm de întreaga colaborare în minunata echipă școală – familie pentru a contribui împreună la educația și formarea adulților de mâine.

Cadrelor didactice le doresc sănătate și putere de muncă în activitatea frumoasă și plină de responsabilitate pe care o desfășoară pentru educația elevilor Liceului Teoretic „Dr. Mioara Mincu”.

Succes tuturor și împliniri pe drumul cunoașterii!”

 

prof. Raluca Brad