Harta României cu gradul de dezvoltare a școlilor se suprapune perfect cu harta României referitoare la situația campaniei de vaccinare, a declarat secretarul de stat Andrei Baciu, din Ministerul Sănătății. Acesta a spus că educația condiționează dezvoltarea oricărei societăți în general și, în particular, condiționează și acțiuni importante din domeniul sănătății, cum este vaccinarea.

Baciu a fost întrebat cum comentează imaginile filmate într-o școală din mediul rural, din comuna Ulmu, județul Călărași, unde elevii aveau acces doar la o toaletă insalubră, cu wc turcesc, o chiuvetă în curte la care se spălau pe mâini, din care apa se scurgea într-o găleată de vopsea lavabilă.

„Dacă ai o abordare punctuală nu vei reuși să schimbi o problemă structurală de sistem. Două lucruri importante vreau să menționez aici: în primul rând, deși cineva care lucrează în domeniul sănătății ar putea ar fi tentat să spună că sănătatea este prioritară, eu consider realmente că educația este fundamentul dezvoltării și modernizării oricărei societăți, în special a societății românești.

Al doilea lucru: am văzut o hartă a dezvoltării tuturor școlilor din România pe chestiuni și criterii fie legate de avize DSP, fie de avize de la ISU, practic chestiuni de igienă, de curățenie, de toaletă și așa mai departe. Să știți că se suprapune perfect harta României cu gradul de dezvoltare al școlii cu harta României legată de vaccinare. Partea de Nord-Est, unde există școli care nu au aceeași dezvoltare, se suprapune teritorial cu accesul și rata de vaccinare. Așadar, educația condiționează dezvoltarea oricărei societăți și în particular condiționează efectiv și acțiuni atât de importante cum este aceasta, dintr-un alt domeniu, din domeniul sănătății, vaccinarea. Fundamentul schimbării și modernizării societății nu este altul decât cel al Educației și astfel de exemple cred că nu sunt despre „cine ar fi trebuit să facă”, „cine ar fi putut să facă”, cred că este nevoie să ridicăm standardele noi, ca societate, să nu mai acceptăm astfel de lucruri care sunt lăsate și târâte de la un an la altul fără nici măcar o îmbunătățire”, a spus Andrei Baciu.

Cea mai recentă statistică pentru școlile fără autorizație sanitară, de la Ministerul Educației, apare în Raportul România Educată: „La nivelul anului 2021, din datele transmise de către Ministerul Educației, din numărul total de clădiri cu destinația săli de curs, laboratoare, sală de sport, cămin sau cantină din învățământul preuniversitar, un număr de 3.191 clădiri nu au autorizație sanitară, fiind proporțional mai numeroase în mediul rural decât în cel urban. Este important să notăm și că o parte semnificativă a autorizațiilor sanitare a fost obținută în baza unei declarații pe propria răspundere a directorului unității de învățământ”.

O situație mai veche, citată de raportul amintit, arată că „Strategia pentru modernizarea infrastructurii educaționale 2018 – 2023” identifică aproximativ 4.200 de școli din România (însumând peste 155.486 de elevi) care nu au grupuri sanitare în incinta școlii, jumătate dintre acestea fiind amplasate în curte, lipsite de apă curentă și canalizare.

 

sursa: https://www.edupedu.ro/harta-romaniei-cu-gradul-de-dezvoltare-al-scolii-se-suprapune-persfect-cu-harta-romaniei-legata-de-vaccinare-deci-educatia-conditioneaza-vaccinarea-andrei-baciu-secretar-de-stat-in-sanatate/