Președintele Klaus Iohanis, a declarat joi, în cadrul vizitei la Spitalul Colentina despre lipsa de asistenţi medicali: ”Avem şcoli, avem specialişti, dar evident că trebuie să avem şi tineri care îşi doresc această meserie şi îi încurajez să meargă în această direcţie”

Președintele a confirmat datele studiului efectuat de Frames Media la inițiativa Școlii Postliceale Sanitare ”Carol Davila” și a Liceului Teoretic ”Dr. Mioara Mincu”, sublinind faptul că România are nevoie de 50.000 asistenţi medicali. ”Avem şcoli, avem specialişti, dar evident că trebuie să avem şi tineri care îşi doresc această meserie şi îi încurajez să meargă în această direcţie”, a spus șeful statului.

Klaus Iohanis a mai spus că o meserie trebuie să fie cunoscută şi oarecum mai atractivă în spaţiul public, pentru ca tinerii să își dorească să o urmeze. ”Planul meu a fost să vin astăzi aici, fiindcă, sigur – asta am discutat și cu cei cu care m-am întâlnit – mulți, destul de mulți, au hotărât să plece în altă parte să muncească, de obicei în statele din Europa de Vest. Ceea ce pe oamenii de acolo îi ajută, foarte frumos, dar la noi rămân atâtea posturi vacante. Oamenii trebuie pregătiți. Pentru asta trebuie să facă școala corespunzătoare, cursuri. Pe scurt, trebuie formați. Dar ca să poată fi formați, prima dată trebuie să își dorească această meserie și, ca tinerii să își dorească o meserie, ea trebuie să fie cunoscută și oarecum mai atractivă în spațiul public, și am considerat că, dacă vin eu aici și subliniez importanța meseriei de asistent, este posibil ca mai mulți tineri să se informeze și să dorească să se formeze în această meserie.”

Sursa: https://www.presidency.ro/ro/media/declaratii-de-presa/declaratii-de-presa-sustinute-de-presedintele-romaniei-klaus-iohannis-la-finalul-vizitei-la-spitalul-clinic-colentina-din-bucuresti-cu-prilejul-zilei-internationale-a-asistentului-medical

Ramona Bandrabur