Pentru a sărbători cum se cuvine Ziua Marii Uniri, elevii și profesorii liceului nostru au purtat atăzi ii și cămăși tradiționale sau o cămașă albă cu tricolorul în piept. Costumul popular reprezintă chintesența de a fi a țăranului român, un simbol al unirii în tradiție, cultură, credință și filozofie de viață.

Fiecare ie este unică în felul ei. Ele se diferențiază în funcție de regiune, de perioada în care au fost cusute și, desigur, fiecare are propria ei energie oferită de persoana care a conceput-o, cu propria ei poveste.

”Costumul tradițional este un adevărat templu la purtător, o imago mundi care conține o sumă de simboluri, hierofanii, revelări ale sacrului care îi dau o poveste și ne dau în acelasi timp nouă o identitate culturală unică, inimitabilă” spunea profesorul de fizică și teologie Sorin Apan, de la Liceul Andrei Șaguna din Brașov. Un costum nefalsificat trebuie să conțină o narațiune cosmologică, e o minirecapitulare a cosmosului, mai spunea el. Și este mai ușor să înțelegi, dacă te ajuți de textul unei colinde, care capătă astfel, alăturată simbolurilor de pe costum, un înțeles aparte:

‘Iată vin colindători/ Printr-înșii și Dumnezeu /Îmbracați într-un veșmânt / Lung din cer până-n pământ/ Scris e-n spate, scris e-n piept/ Scris e-n șale, scris în poale/ De-amândouă părțile scris câmpul cu florile/ Iar prejurul poalelor scrisa-i marea tulbure/ Pe-ai săi umerei scriși sunt doi luceferi/ Pe umărul de-a dreapta scrise-s Soarele și Luna/ Pe umărul de-a stanga închipuită-i lumea.”

Motivele tradiționale ale costumului românesc

Motivele de pe portul tradițional românesc erau inspirate din viață și din natură. Iată care sunt principalele inspirații ale simbolurilor romanesti tradiționale: rucea, liniile, linia șerpuită, brăduțul, spirala, rombul, cercul, melcul sau spirala, trifoiul cu patru foi, motivele florale, spicul de grâu, steluțele, strugurii, clopoțeii, hașurile, coarnele de berbec, cocoșul, cucul, cârligele, lănțișorul, ochiul, rozetele, motive geometrice și simetrii.

Aceste simboluri sunt folosite nu doar în vestimentație (ie, cojoc, pieptar, cămașă, ițari) și obiecte de podoabă (năframă, basma, batistă), ci si pe obiecte uzuale din gospodarie. Motivele variază foarte mult de la flori, frunze, fructe la păsăi, animale, figuri abstracte, elemente cosmice. Este vorba despre bluzele tradiționale românești și costumele populare ce exprimă tradiția și bogăția unei anumite zone geografice și etnografice.

• Trifoiul cu patru foi, așa cum este bine știut deja, este un simbol al norocului și acesta era și motivul pentru care oamenii purtau haine care aveau cusute trifoi cu patru foi.
• Motivele florale simbolizează vitalitatea și tinerețea.
• Spicul de grâu cusut pe ie se spunea că aduce prosperitate și pace. Grâul era și un simbol al ciclicității, deoarece era prezent pe tot parcursul vieții țăranului, fiind sunt foarte multe obiceiuri asociate cu el.
• Steluțele erau legate de ascensiune și apropiau purtătorul de divinitate. Iile care aveau model cu steluțe aduceau gânduri înțelepte purtătorului și îl ajutau să găsească calea cea bună.
• Strugurii reprezintă vitalitate, iar vita-de-vie simbolizează viața eternă.
• Clopoțeii sunt vestitori, prin sunetul lor fiind anunțată venirea unui eveniment important. Prin urmare, motivul de clopoței pe ie aducea noroc sau putea fi purtat în speranță că ceva bun se va întâmpla în curând.

Coloristica portului popular este specifică fiecărei regiuni

Cromatica portului popular românesc se caracterizează prin armonie şi prospeţime, culorile fiind combinate în mod estetic. Culorile obţinute prin vopsitul vegetal erau calde, necontrastante. Odată cu apariţia coloranţilor industriali, culorile au început să fie mai tari. Punctele de cusătură de bază care s-au folosit şi se folosesc în întreaga ţară sunt punctul în urma acului, punctul înaintea acului, tighelul, cruciuliţa, punctul la un fir. Fiecare zonă etnografică are puncte specifice, în afara punctelor de bază, cum ar fi: ciocănelele în Sibiu, brânelele şi brăduţii în Transilvania, Argeş, Vlaşca, nemţoanele în Banat şi Maramureş, punctul aţeşte în Hunedoara, butucul de Buzău, punctul în scăriţă pe dos de Olt

Fetele nemăritate purtau ii viu colorate (roșu, galben, roz). Culorile sobre erau pentru femeile mature. Albastrul și argintiul reprezentau apele, auriul și verdele erau câmpia, roșu și maro erau munții.

Cercetătorii au găsit un număr incredibil de 230 de culori în arsenalul țăranului român. Culorile erau făcute din plante: coaja de răchită, de zarzăr, foi de ceapă, de gutui, liliac și altele.

Galbenul se obținea din foaia de ceapă. Violetul, din crin, maronul din frunzele de nuc, vernilul din coji de vișin și dud, negrul din mentă, aninși urzică, iar vișiniul din salcie.

Țăranii din trecut își comunicau vârsta și statutul social prin portul hainelor, cromatică sau croială, prin podoabele capului și pieptănătură. Albul era destinat copilăriei și adolescenței. La tinerețe, când sângele dădea în clocot, apăreau culorile vii, în special roșul care se intensifica până la căsătorie. După nuntă, culorile straielor se potoleau, ca să ajungă la bătrânețe mai sobre, alb-negru sau alb complet

Bogăția de semnificații pe care o descoperim în costumul popular românesc se țese din povești fără sfârșit și frumusețe din adânc a sufletului românesc.

Ramona Bandrabur

Surse: