Liceul Teoretic „DR. MIOARA MINCU”, autorizat prin OMECTS nr. 4352 / 06.06.2012, este parte a sistemului național de învățământ. Nivelul gimnazial este autorizat prin OME nr. 5637 / 24.08.2023. Fundația Umanistă „DR. MIOARA MINCU” are rol de finanțator și fondator.
Alegeri sănătoase – educație pentru viață
Educaţie pentru sănătate înseamnă și Educație pentru Sănătatea reproducerii și a sexualității, pentru respectul de sine, pentru relaţionarea corectă cu ceilalţi. Realizată și livrată într-un mod responsabil, complet de către profesionişti specializaţi, această campanie de educație sexuală derulată în liceul nostru urmărește transmiterea corectă a informaţiilor din acest domeniu.
În cea de-a treia și ultima întâlnire din programul ,,Alegeri Sănătoase” organizată luni, 6 Martie 2023, doamna doctor Laura Stanciu de la Organizația Salvați Copiii a răspuns întrebărileor anonime ale elevilor noștri, adunate în cutia roșie, de la întâlnirea precedentă. De data aceasta, dialogul a avut loc separat pentru fete și băieți, sub egida ”Tot ce ai vrut să știi dar ți-a fost rușine să întrebi!”. Discuțiile au fost deschise și libere și sperăm că fiecare și-a primit raspuns la curiozitatea pe care a avut-o.
În anii de adolescență relațiile devin foarte importante și acestea cresc în intimitate și profunzime, comparativ cu etapele de vârstă anterioare. Primele relații de cuplu, la ”vârsta dragostei absolute” se trăiesc cu o mare intensitate, de aceea înainte de a lua o decizie legată de sexualitate, gândește-te înainte și lămurește-ți care sunt valorile importante în relațiile de cuplu.
Comunicarea cu persoane de încredere și consultarea unor surse de informații valide sunt extrem de importante, pentru a afla despre consecințe și asumarea responsabilităților care decurg din acest tip nou de relație. Este vorba de cunoașterea anatomiei și fiziologiei sistemelor reproducătoare, de igiena acestora, despre infecții care se pot transmite, despre sarcini nedorite, despre responsabilitatea de a fi părinte. E bine de știut că prietenii de aceeași vârstă, oricât de bine intenționați sunt, pot furniza informații greșite.
Câteva aspecte la care să te gândești:
- Te afectează presiunea grupului din care faci parte? Este nevoia de a apartine unui grup mai puternică decât valorile tale?
- Ce simți când partenerul tău pune presiune ca lucrurile să se întâmple altfel decât îți dorești?
- Ce părere ai despre abstinență? Te-ai gândit care sunt lucurile care îți aduc pace și siguranță și starea de bine?
- Ce înseamnă stima de sine pentru tine?
- Cu cine îți împărtățești trăirile emoționale intime?
- Cum valorizezi prima ta relatie intimă cu un partener?
Stim că te frământă toate aceste întrebări. Oricând ai nevoie de ajutor în găsirea unor răspunsuri, consilierii școlii noastre te pot ajuta. Părinții și cei apropiați cu siguranță sunt persoane în care te poți încrede, pentru că te iubesc. Medici și specialiștii în educație sexuală, precum doamna Dr. Laura Stanciu sunt deschiși să ofere informații de folos. Nu te sfii să cauți, să întrebi. Dragostea are multe fațete, este cea mai complexă trăire omenească, iar căutarea ei este tocmai partea vie a vieții.
Ramona Bandrabur