Liceul Teoretic „DR. MIOARA MINCU”, autorizat prin OMECTS nr. 4352 / 06.06.2012, este parte a sistemului național de învățământ. Nivelul gimnazial este autorizat prin OME nr. 5637 / 24.08.2023. Fundația Umanistă „DR. MIOARA MINCU” are rol de finanțator și fondator.
Joaca în sala de clasă – practici de predare și evaluare prin exerciții de teatru de improvizație, Forumul MERITO Râşnov
În perioada 28-30/31 iulie, m-am bucurat să mă număr printre peste 60 de participanți, la a doua ediţie a Forumului MERITO Râşnov, pe tema învăţării centrate pe elev, despre cum stimulăm creativitatea şi progresul copiilor, cu ateliere experienţiale de învățare colaborativă, de la profesori pentru profesori, şi elemente de management şi proiectare a instruirii centrate pe nevoile elevilor. Forumul organizat în parteneriat cu Asociaţia Mioritics, în marja Festivalului „Folk la Altar” la Râșnov. Organizatorii:🌟 Proiectul MERITO este o cauză de transformare a meseriei de profesor, în sensul de a o recredibiliza, prin recunoaşterea dascălilor valoroşi, şi a o profesionaliza, prin propagarea expertizei lor în breasla de cadre didactice – un proiect al Fundaţiei Romanian Business Leaders. 🌟 Asociaţia Mioritics este o organizaţie non-guvernamentală şi non-profit fondată în anul 2004, având ca misiune protejarea şi promovarea patrimoniului cultural şi natural, dezvoltarea ecoturismului şi turismului cultural din România. 🌟 SCHUBZ este un centru de educaţie pentru dezvoltare durabilă în Râşnov, România, ce lucrează într-o reţea multinaţională de parteneri şi experţi, pentru a crea şi împărtăşi experienţe care îi conectează pe copii cu natura şi cu importanţa acesteia pentru viaţa noastră. Parteneri strategici ai proiectului MERITO, pentru transformarea meseriei de profesor în România: Bitdefender; Dedeman; Google România; Axxess Capital şi RomWaste Solutions.
Jocul? Cui nu-i place să se joace? Am prilejul să vă împărtășesc dinamica și inovatoarea experiență pe care am avut-o la primul atelier al FORUMULUI MERITO, RÂȘNOV 2023, intitulat „Joaca în sala de clasă – practici de predare și evaluare prin exerciții de teatru de improvizație.”
Când am pășit, cu timiditate, în Grădina Schubz, din Râșnov, am fost întâmpinați de organizatorii MERITO zâmbitori, încrezători că împreună, prin participarea și implicarea noastră, transformăm meseria de profesor. De când am intrat, am descoperit că sala de clasă, Grădina Centrului Educațional Schubz, era transformată într-un teatru minunat, cu lumini strălucitoare și decoruri pline de culoare pregătită să prindă viață prin exercițiile noastre.
O incursiune fascinantă în lumea jocului și creativității, transformând procesul de învățare și evaluare într-o experiență captivantă și interactivă. Împreună cu profesorii participanți, am descoperit o serie de activități care pot revoluționa modul în care predăm și evaluăm în sala de clasă.
Am spus cuvântul „grădină”, colegul meu a continuat cu „grădină – soare”, apoi ,,albină” seria de cuvinte a continuat în lanț cu ,,dulce” și fiecare participant a adăugat cuvinte noi. Toți participanții am realizat că învățarea poate fi distractivă și că ideile pot fi legate într-un mod neașteptat.
Această activitate antrenantă, Lanțul cuvintelor, a facilitat asocierea rapidă a cuvintelor cu noțiunile auzite, creând un lanț captivant de idei. Dacă lanțul cuvintelor îl reluăm în sens invers acelor de ceas, am spus ,,dulce” pentru că tu ai spus ,,albină” am spus ,,albină” pentru că tu ai spus ,,soare”, elevii vor avea de învățat să se concentreze, să asculte atent și să găsească legături surprinzătoare între diferite noțiuni.
Încurajarea gândirii creative și ajutorul de a fi mai deschiși în a explora variante neconvenționale, s-a făcut cu exercițiul Așa e Bob – util pentru a stimula gândirea rapidă și adaptarea la situații în schimbare rapidă. Jocul ne-a adus un plus de umor și bucurie prin neașteptatele completări ale propozițiilor.
Odată ajunși la vârsta adultă, suntem adesea setați pe variantele tradiționale și adoptăm o atitudine conservatoare. Cu toate acestea, există momente în care flexibilitatea mentală și abilitatea de a accepta inovațiile pot aduce avantaje semnificative. Imaginați-vă un context serios de învățare, unde participanții discută despre o problemă complexă sau o strategie de business, iar în mijlocul discuției, apare o poveste despre pădure, în care, locul ciupercilor este ocupat de completarea amuzantă din jocul „Așa e Bob” cu … cartofii prăjiți. Inițial, acest moment poate părea o glumă, dar în realitate, poate deveni o oportunitate de a-i încuraja pe participanți să gândească „în afara cutiei” și să exploreze noi perspective. Prin introducerea completărilor neașteptate, jocul „Așa e Bob” poate spori creativitatea, capacitatea de a căuta soluții neconvenționale și poate stimula abilitățile de rezolvare a problemelor într-un mod inovativ. Poate contribui la deschiderea minții către noi idei și concepte, oferindu-le participanților oportunitatea de a aborda subiectele într-un mod mai relaxat și mai plin de curiozitate.
Trecem de la povestea noastră amuzantă cu hribi și cartofi prăjiți în sala de clasă, la școală, la conjugarea verbelor în diferite limbi străine. Jocul „Așa e Bob” devine astfel un mecanism interactiv pentru practicarea noțiunilor de gramatică și vocabular într-un mod plăcut și distractiv. Participanții pot exersa formele verbale și cuvintele noi în contextul poveștii, consolidând astfel cunoștințele dobândite într-o manieră interactivă și memorabilă.
Ați comunicat vreodată o informație, o noțiune fără să folosiți verbul? Ei bine, da, Poveste cu predicat incomplet – poate fi o oportunitate valoroasă, o modalitate unică de evaluare inițială, acest exercițiu permite elevilor să folosească greșelile ca o sursă de învățare, exprimându-și ideile într-un mod distractiv, interactiv și creativ. Prin această abordare, elevilor li se permite să își exprime ideile fără a se concentra exclusiv pe verbe, ci utilizând cuvinte și elemente descriptive pentru a completa poveștile.
Dacă ne-a fost stimulată gândirea liberă și non-liniară? … În mod inexplicabil, fiecare zâ-rnăit sau fiecare zâ-mbărit ne-a pus imaginația la treabă! făcându-ne pe toți să râdem cu poftă.
Timpul trecea repede și atmosfera din Grădina noastră verde era plină de veselie și energie, dar Dialogul cu dirigintele – ne duce la joaca serioasă. În această activitate, replicile fixe au fost interpretate într-un context diferit de fiecare dată, oferindu-ne oportunitatea de a explora diferite emoții și stări, dezvoltându-ne în același timp abilitățile de comunicare. Toți suntem formați din emoții și pasiuni, iar jocul Dialogul cu dirigintele a fost ca o călătorie către înțelegerea noastră interioară și a celor din jurul nostru. Cu fiecare râs și zâmbet împărtășit, legăturile dintre noi s-au întărit, iar energia pozitivă a îmbrățișat fiecare colț al acestei mici lumi magice. Personal, am descoperit că joaca serioasă ne poate purta spre autenticitate și ne permite să explorăm noi aspecte ale noastre și să ne conectăm cu ceilalți într-un mod profund și autentic.
Ați fost vreodată puși să alegeți un singur obiect din două sau trei și să nu știți ce să alegeți? Imaginați-vă cum ar fi să fiți nevoiți să alegi unul singur între 7 tipuri de ceva sau să trebuiască să plecați într-o călătorie și să luați doar 7 obiecte. Șapte tipuri de… – Enumerarea a șapte tipuri de elemente, cum ar fi cărți, emoții, nevoi sau culori, a constituit o modalitate eficientă de a explora diversitatea și de aprofunda anumite subiecte într-un mod interesant și interactiv. Această provocare a adus cu sine emoții amestecate, de la entuziasmul descoperirii la dilema alegerii perfecte. În fața acestei situații, fiecare opțiune a purtat cu sine o valoare unică și personală, aducând în prim-plan preferințele, prioritățile noastre, valorile personale și modul în care ne raportăm la diferite aspecte ale vieții noastre. Fie că am ales să ne luăm cu noi cărți pentru a hrăni sufletul sau să îmbrățișăm culorile pentru a ne inspira creativitatea, această experiență a fost o oportunitate de a ne cunoaște mai bine și de a explora aspecte diferite ale propriei identități. Cu fiecare selecție, am adus în poveste propria noastră esență, iar întreaga călătorie a fost o împletire fascinantă de alegeri și întâmplări ce ne-au definit într-un mod unic și special. Această experiență ne-a deschis noi orizonturi de cunoaștere și ne-a ajutat să apreciem diversitatea și complexitatea lumii în care trăim.
DA și… – Această tehnică a fost utilă pentru dezvoltarea creativității și încurajarea gândirii pozitive. Elevii au ocazia să vadă posibilități și să aducă contribuții constructive în procesul de învățare.
Îți amintești momentele copilăriei când stâlceai cuvintele, iar pasărea din pom în loc de „cra” făcea „cla” sau când mătușica ieșea doar „tica”? Profesorul Imaginar, unul dintre facilitatorii noștri, ne-a propus să inventăm un cuvânt nou și să-l definim într-un mod creativ. M-am gândit la cuvântul „Tribulibușor”, ce însemna „o bucurie înăbușită care explodează în râsete contagioase”. Încântați de acest cuvânt nou am creat propoziții cu el, râzând cu poftă în timp ce toți profesorii ,,compuneau” cuvinte.
Alfabetul – Un joc antrenant și distractiv în care elevii pot construi propoziții pornind de la fiecare literă a alfabetului, stimulându-și creativitatea și abilitățile de comunicare. Fiecare literă îi inspiră să construiască cuvinte și povești unice, iar sala de clasă se umple de entuziasm și veselie. De la propoziții simple la povești complexe, fiecare elev își poate aduce contribuția unică, iar cuvintele lor căpătă viață într-un mod extraordinar. Prin intermediul acestui joc amuzant, pentru moment, și copilăria noastră reînvie și, în ciuda stâlcirii cuvintelor, abordarea lor inventivă creează o atmosferă de învățare plină de voie bună și descoperiri neașteptate.
În timpul jocului, fiecare literă a devenit o poartă către o lume de cuvinte, gânduri și emoții. De la „Așa e Bob” care a inventat o „aventură amuzantă” până la „Zâmbetul lui Zoe” care „zârnăia fericit în zori”, fiecare propoziție a adus la viață o poveste unică și captivantă. Elevii pot explora neobosit întreg alfabetul, îmbinând cuvintele cu imaginația lor și creând conexiuni surprinzătoare între diferitele litere.
În timp ce exercițiile de improvizație avansau, râsetele și bucuria s-au contopit cu învățarea, transformând activitatea într-o experiență magică. De la A la Z, cu toții am descoperit cum cuvintele și creativitatea nu au limite, iar învățarea este o poveste plină de culori și emoții.
Sunt recunoscătoare #MERITO pentru sprijinul lor și pentru oportunitatea de a explora împreună aceste metode inovatoare de predare și evaluare. Continuăm să ne dedicăm, să aducem joaca și creativitatea în sălile de clasă, deoarece cred cu tărie că învățarea devine cu adevărat memorabilă atunci când ne jucăm cu ea.
Călătoria lor în lumea jocului și a creativității s-a încheiat, sâmbătă 29 iulie, la atelierul ,,Joaca serioasă în sala de clasă – practici eficiente de predare și evaluare folosind exerciții de teatru de improvizație” susținut de Liliana Olăraşu (profesoară de Matematică la Iaşi) şi Liliana Chivulescu (profesoară pentru învăţământul primar la Picior de Munte, DB) în Grădina Schubz dar învățătura și bucuria rămase în sufletele noastre vor fi duse de către noi toți la elevii noștri în sala de clasă.
Către final, Cosmin Chiriță, managerul proiectului Merito ne mărturisea ,,Suntem foarte bucuroși să fim astăzi aici, împreună, în vacanța de vară, în acest demers și context de învățare colaborativă. Aici, în cadrul acestui proiect, ne-am propus să facilităm un context favorabil, un loc de învățare, de inspirație și de colaborare, am organizat ateliere și am facilitat evenimentul cu scopul de a împărtăși experiențe, resurse, cunoștințe valoroase și de a vă oferi instrumentele necesare pentru a crește și a vă dezvolta în această profesie extraordinară. Cu toate acestea, adevărata putere stă în fiecare dintre voi și vă provoc să angrenați contextele potrivite mai departe, pentru a menține activă comunitatea și a păstra energia de zilele acestea!”
Prof dr. Ioana N. Rădulescu
Director adjunct,
Liceul Teoretic Dr Mioara Mincu