Miercuri, 13 septembrie 2023, o zi care pentru mulți poate aduce gânduri de ghinion, dar pentru noi, comunitatea Școlii Gimnaziale Dr. Mioara Mincu din Conțești, Dâmbovița a fost o zi cu împliniri și bucurii, a fost o zi a revederii cu oameni dragi sufletului nostru, oameni care urmează o tradiție de ani.

Ca de fiecare dată ne-am bucurat de prezența reprezentanților Fundației Umaniste ”Dr. Mioara Mincu”, ai Școlii Postliceale Sanitare ”Carol Davila”, doamna director adjunct Andreea Csolti, doamnele profesoare Cristina Costache și Anca Mihai și al Liceului Teoretic Dr Mioara Mincu, doamnele director Anca Grecu și Ioana Rădulescu. Acestea au fost însoțite de elevi ai Liceului Teoretic ”Dr. Mioara Mincu” și ai Școlii Postliceale Sanitare ”Carol Davila” din București. Prin grija domnului președinte al Fundației, domnul prof. Univ. Dr. Alexandru Mincu, elevii școlii noastre au primit, ca de fiecare dată, mici daruri din partea acestuia, continuând astfel tradiția de a sprijini educația.

Elevii liceului și ai școlii postliceale sanitare le-au împărtășit elevilor școlii noastre din experiențele lor și le-au deschis porți spre viitor prin orientare școlară. Se crează astfel un pod de cunoaștere între generații, în care elevii ,,mici,, primesc îndrumare prețioasă de la elevii ,,mai mari,,.

Dar, poate cel mai emoționant moment a fost întâlnirea cu Sufletul echipei, domnul Alexandru Ioan Mincu, în același timp Președinte, Director General, Profesor Universitar Doctor, a redevenit elevul care cu ani în urmă învăța în școala noastră. A pășit pe urmele amintirilor alături de elevii școlii. A fost o întâlnire între trecut și viitor, o întâlnire plină de nostalgie și dulci amintiri. Cu generozitatea caracteristică, domnul Alexandru Ioan Mincu a anunțat acordarea a două burse integrale pentru absolvenții de clasa a VIII-a din școala noastră pentru a studia la Liceului Teoretic ”Dr. Mioara Mincu”. Încă o dovadă a angajamentului său profund față de educație și față de școala care poartă numele mamei sale.

A fost o întâlnire în care am redevenit cu toții copii, în care s-a transmis experiență, în care zâmbetele copiilor ne-au încărcat cu energie, prospețime, seninătate, aducându-ne în minunata lume a copilăriei, în care educația și învățarea sunt comori neprețuite.

,,Un gând de recunoștință pentru toți cei care au făcut această festivitate de deschidere posibilă și pentru comunitatea noastră de elevi, profesori și părinți care creează împreună un mediu sănătos și echilibrat pentru dezvoltarea și învățarea continuă. Să avem un an școlar bogat în provocări și realizări, să prețuim fiecare clipă și să continuăm să construim legături puternice între generații prin educație. Să avem un an școlar în iubire și cu iubire!,,

(Ioana Rădulescu, director adjunct, Liceul Teoretic Dr Mioara Mincu)

 

 

Prof. Alina Radu, Școala Gimnazială Dr. Mioara Mincu din Conțești, Dâmbovița