Liceul Teoretic „DR. MIOARA MINCU”, autorizat prin OMECTS nr. 4352 / 06.06.2012, este parte a sistemului național de învățământ. Nivelul gimnazial este autorizat prin OME nr. 5637 / 24.08.2023. Fundația Umanistă „DR. MIOARA MINCU” are rol de finanțator și fondator.
SAPTAMANA 23 -26 OCTOMBRIE 2023
Stimați părinți,
Iată-ne ajunși la finalul primului modul, ultima săptămână, conform Structurii anului școlar – urmează o vacanță de toamnă binemeritată de elevi, care au depus eforturi de acomodarea unui nou an școlar. Vă recomandăm, pe perioada acestei vacanțe, ca elevii să petreacă mult timp în aer liber, cu activități care implică jocuri de mișcare, relaționare socială și multă odihnă!
Proiecte săptămâna: 16-20 octombrie 2023
Convinși că la vârsta dragostei absolute putem obține orice, suntem hotărâți să cucerim lumea prin educație și dragoste, alături de prof. muzică Gabriel Tran și echipa de filmare Ramona Coleașă & Alex Baicu, ne-am unit vocile și am interpretat versurile imnului liceului. În curând, veți putea viziona videoclipul nostru, dar până atunci vă invităm să descoperiți cât de distractiv a fost procesul de filmare.
https://www.youtube.com/shorts/PlTfhoNon0I
https://www.facebook.com/reel/824510029375073
,,Învață să salvezi! Viața cuiva poate depinde de tine!” – am dus cunoștințe vitale de prim ajutor în Școala Gimnazială nr. 129, susținute de către reprezentantul nostru, doamna profesor Cristina Costache, alături de elevi voluntari Alesia Oprea, Rareș Ștef și Bana Omar.
Cu ocazia Săptămânii UE a Programării, doamna prof. Faur Alina, le-a demonstrat elevilor că programarea și informatica nu sunt doar subiecte teoretice, ci au o aplicabilitate reală în lumea lor, fie că este vorba de căutarea de informații online, optimizarea traseelor de călătorie sau rezolvarea problemelor cotidiene.
https://www.instagram.com/p/CylEtLXIHsg/?hl=en
O cerere aparent modestă „Maiestate, nu vreau cine știe ce bogății lumești. Dăruiți-mi doar un bob de grâu pentru prima pătrățică a tablei de șah, două boabe pentru a doua, 4 boabe pentru a treia, 8 pentru a patra pătrățică… și așa mai departe, până ce toate cele 64 de pătrate ale tablei vor fi acoperite de grâu […] vă împărtășim fotografi din ora de matematică de la clasa a V-a. Recent, au fost provocați să exploreze noțiunea ,,Puterea unui număr natural,, într-un mod captivant. Au început cu un singur bob de grâu și au dublat cantitatea pentru fiecare pătrățică a tablei de șah. Rezultatul? O învățare fascinantă și un entuziasm matematic contagios.
https://liceulmincu.ro/2023/10/19/ora-despre-puteri-de-la-matematica/
Succesul la bacalaureat este o responsabilitate colectivă în comunitatea noastră! Nu este doar un simplu examen, ci reprezintă cartea de vizită a fiecărui elev și poate deschide uși spre oportunități academice și profesionale remarcabile, și vă asigurăm de tot sprijinul și suportul nostru.
https://www.facebook.com/photo?fbid=746071844184451&set=a.501389345319370
Proiecte săptămâna: 23 – 26 octombrie 2023
Ne-am propus să le oferim elevilor noștri un avantaj semnificativ în pregătirea pentru examenului de bacalaureat, asigurându-se că se simt pregătiți și încrezători în fața provocărilor examenului. Vă rugăm să consultați graficele atașate, care detaliază programul ședințelor cu părinții claselor V, IX- XII pentru fiecare modul, programul consilierii cu părinții și programul consilierii motivaționale pentru elevii clasei a XII -a, GRAFICUL SIMULĂRILOR PENTRU CLS XI – XII și programul orelor suplimentare.
Luni, 23 octombrie, Ora: 18:00, invităm elevii de clasa a V-a, VIII-a din București, însoțiți de părinți, la Curs de Prim Ajutor pentru elevi susținut de Trainer: Prof. Cristina Costache, Profesor de Nursing la Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” și profesor de Educație pentru Sanatate la Liceul Teoretic „Dr. Mioara Mincu”. Dacă doriți, puteți invita elevi din comunitatea dvs. la această activitate gratuită. De asemenea, orice share pe rețelele de socializare, ne-ar fi de mare ajutor. Mulțumim anticipat!
❗️Înscrierea pentru curs se face prin următorul link:
https://forms.gle/Ke235PA58Vuq45BSA
Transferul în timpul vacanței reprezintă o alegere înțeleaptă pentru copiii care doresc să se alăture clasei a V-a sau a IX – XI a în liceul nostru. Această opțiune contribuie la reducerea perturbărilor academice, oferă suficient timp pentru a se acomoda și minimizează impactul emoțional. Prin urmare, dacă aveți cunoștințe care doresc să ni se alăture, îi încurajăm să opteze pentru transferul în timpul vacanței și să devină parte din comunitatea noastră școlară. Locurile sunt limitate!
https://liceulmincu.ro/scoala-gimnaziala-admitere-2024-2025/
Știi ce reprezintă infecția cu HPV? Suntem aici pentru a ne informa corect și pentru a fi mereu pregătiți în lupta împotriva bolii. Campania „Generația HPV Free” a fost lansată pentru a conștientiza elevii de gimnaziu și liceu cu privire la infecția cu HPV. Avem onoarea de a avea un medic specializat, dna Roxana-Elena Bohîlțea, Președintele Societății Române de Medicină Preventivă, Conferențiar Universitar Doctor Obstetrică și Ginecologie, Universitatea de Medicină și Farmacie, Carol Davila, București, care va vorbi cu elevii pe 25 octombrie, ora 13:30. Înainte de eveniment, avem nevoie să centralizăm acordurile dumneavoastră, în calitate de părinți (atât fete cât și băieți), pentru a vă alătura acestei activități de prezentare. Vă rugăm să anunțați în scris, diriginta clasei, până luni, 23 octombrie, dacă nu doriți participarea copilului dvs la această informare.
Pregătim cea de-a doua ediție a Sărbătorii Dovleacului. Activitatea recreativă ce se va desfășura în ultima zi de școală din acest modul, JOI 26 octombrie, iar elevii se vor putea costuma în personaje inedite, haioase. Luni, pe 23 octombrie, îi așteptăm pe elevi cu dovleci goliți de miez și semințe gata pregătit pentru a fi pictat la școală în ora de desen. Acasă, vă invităm să decorați un dovleac în echipa voastră (cu familia), iar creațiile voastre vor fi expuse în magica noastră expoziție. Să vedem cine va străluci cu cea mai inedită idee de decorare!
Petrecerea va continua cu un spectacol de toamnă culinar ”Festival de toamnă, ediția II, ce ne dorim să antreneze deopotrivă elevii, părinți și profesorii cu o gamă de produse tomnatice, produse tradiționale după rețele consacrate ale familiei dumneavoastră, dar și unele specialități. De la dulcețuri, siropuri şi sucuri naturale, compoturi, zacuscă, conserve de iarnă, murături, la fructele de sezon mere sau pere, prune şi struguri, nuci, gutui, produse bio, tradiționale sau apicole, pe toate așteptăm să le degustăm după ce elevii sau chiar Dvs, dragi părinți ne veți prezenta rețetele/ produsele. Vă așteptăm cu nerăbdare produsele culinare tomnatice!
În perioada 23 – 28 octombrie 2023, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București (UNSTPB), prin Biroul Relații cu Liceele, vă invită să participați la Zilele carierei în industria energetică 2023 organizate de Facultatea de Energetica – UPB și AIEE – Asociația Inginerilor Energeticieni și Electricieni. În cadrul acestuia, elevii, studenții și proaspeții absolvenți interesați de o carieră de succes în domeniul energetic pot primi informații despre programele de practică, internship-urile, locurile de muncă, dar și despre programele de dezvoltare profesională ale tinerilor în cadrul companiilor partenere. Pentru program și informații suplimentare puteți accesa linkul:
https://www.carieraenergetica.ro/zileleCarierei2023/ Persoana de contact – Raluca MISTIRIAN – Manager de Proiect e-mail: raluca.mistirian@aiee.ro
Alte detalii administrative
Vacanța noastră începe imediat după sărbătoarea dovleacului, de joi după-amiaza, după ce am savurat toate bunătățile toamnei pregătite de voi, pentru că, ați aflat deja că vineri, 27 octombrie, este o zi liberă! Poate vă aventurați într-o drumeție pe potecile colorate ale pădurii, sau vă distrați cu frunzele ruginii sau organizați momente cu tematică de toamnă acasă. Cu siguranță, sunt multe opțiuni pentru a aprecia frumusețea acestui anotimp din această vacanță. Noi, suntem UN LICEU CARE ÎNVAȚĂ!, cititul împreună ne inspiră să fim mai buni, să ne relaxăm, așadar vă putem oferim o serie de sugestii de cărți pe care să le citiți în această vacanță.
- Ține-ți copiii aproape – Gordon Neufeld, Gabor Mate
- Învață altfel cu Pedagogia Pozitivă – Audrey Akoun, Isabelle Pailleau
- Arta conectării umane – Priya Parker
- Metoda Good Inside. Bunătatea interioară a copilului tău – Dr. Becky Kennedy
- Cele 5 pietre de temelie ale familiei – Jesper Juul
- Ghid esențial de parenting – Gail Reichlin, Caroline Winkler
Acum că se simte mai bine mirosul de toamnă în aer, iar serile sunt mai lungi, e timpul să sărbătorim cum se cuvine și vă vom mai recomanda și alte cărți.
Reamintim solicitarea noastră deopotrivă pentru elevi, cadre didactice, tuturor celor care servesc meniul zilei să semneze listele de prezență!
Formularul de înscriere la cluburi este deschis
https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSesExq1bbcguVZ6JqtjPN9eBUqVqg4qhh4g2hxhSpNjvaVLzQ/viewform și vă anunțăm că din Modul II, suntem pregătiți să începem Clubul de ROBOTICĂ. Vă vom anunța ziua și intervalul orar.
Totodată, elevii ne-au comunicat că și-ar dori hanorace cu fermoar, astfel încât să fie mai bine echipați pentru vremea mai rece. După consultările noastre, credem că cea mai avantajoasă opțiune pentru dvs. ar fi să achiziționați hanorace cu fermoar de culoare verde, pe care le puteți personaliza prin adăugarea (coaserea) ecusonului brodat al liceului nostru. Prețul pentru ecuson/ emblemă este de 32 de lei bucata. Vă rugăm să vă adresați cu încredere reprezentantului părinților, dna Cristina Stan (tel 0723132310 ), pentru a organiza achiziția centralizată a acestor hanorace.
Investiția în testarea vocațională poate fi un pas important în asigurarea unui viitor de succes și satisfacție pentru copiii dumneavoastră și se poate face prin completarea chestionarului
https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSdLr-9f73EyOmbu5pQhBQFTsIoh11kC3M-RzImccvGULaD8bw/viewform
Așa cum v-am obișnuit vă transmitem agenda săptămânală, un mecanism de comunicare clară, sistematică și consecventă al evenimentelor și aspectelor esențiale înregistrate în liceul nostru. Vă reamintim că aceasta poate fi accesată pe site-ul liceului la rubrică NEWSLETTER cu parola mincu2023. Veți găsi acolo arhiva cu toate informațiile trimise până acum. (https://liceulmincu.ro/newsletter/).
Vă invităm cu căldură să ne călcați pragul virtual și să explorați site-ul. Site-ul nostru este o fereastră unde veți găsi informații actualizate despre activitățile noastre, realizările elevilor noștri și evenimentele speciale care au loc în școală. Cu fiecare vizită și fiecare interacțiune, voi faceți parte din povestea noastră, ajutându-ne să creștem și să evoluăm, știind că suntem înconjurați de o comunitate care ne susține.
Conectați-vă cu noi și în online pe conturile de Facebook, Instagram sau Linkedin. Orice apreciere, comentariu sau distribuire este de un real ajutor pentru a ajunge la cât mai multă lume.
Atașat regăsiți meniul săptămânii 23 – 25 octombrie 2023.
Vă dorim o săptămână de vacanță relaxantă și să ne revedem pe 6 noiembrie cu „baterii încărcate”!
Echipa managerială a Liceului Teoretic Dr Mioara Mincu
CALENDAR SIMULARE EXAMEN DE BACALAUREAT_2024 Program pregatire bac MENIU 23-25 SEDINTE CU PARINTII – Copy (1) SEDINTE CU PARINTII_MOTIVATIONALA