Liceul Teoretic „DR. MIOARA MINCU”, autorizat prin OMECTS nr. 4352 / 06.06.2012, este parte a sistemului național de învățământ. Nivelul gimnazial este autorizat prin OME nr. 5637 / 24.08.2023. Fundația Umanistă „DR. MIOARA MINCU” are rol de finanțator și fondator.
File de poveste – Dr. Mioara Mincu (I)
Liceul Teoretic „Dr. Mioara Mincu” a readus în proprietatea de drept, la 25.05.2021, după 67 de ani, casa memorială pierdută printr-o decizie a sistemului comunist.
Mama Doamnei dr. Mioara Mincu, doamna Elena Slăniceanu, după pierderea soțului, decedat în urma rănilor suferite în cel de-al doilea Război Mondial (a luptat pentru eliberarea de fascism până în fosta Cehoslovacie, unde a fost rănit), a fost obligată să renunțe la casa părintească, fermă, pământ și la majoritatea activităților și bunurilor pentru ca fiica sa să își poată continua studiile la Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” – București.
În anul 1951, este admisă printre primii la Universitatea București, la Facultatea de Litere, dar după absolvirea primului an, moartea bunicii sale o face să renunțe și să se înscrie cu succes la Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” – București.
Între cele două facultăți a predat un an limba română la școala din satul natal Contești (județul Dâmbovița), fiind profesor suplinitor.
După absolvirea Facultății (printre primii din Promoție), Doamna dr. Mioara Mincu a amână numirea ca asistent universitar la Catedra de Management sanitar, condusă de prof. univ. dr. Victor Coroiu și revine ca medic în satul natal pentru a își îndeplini promisiunea către bunica sa și anume reorganizarea dispensarului din comuna natală și înființarea unei săli de nașteri în comună (una din puținele de acest fel din județul Dâmbovița și chiar din țară).
În anul 1962, devine asistent universitar la Catedra de Organizare Sanitară condusă de prof. univ. dr. Victor Coroiu.
prof. Raluca Brad