Liceul Teoretic „DR. MIOARA MINCU”, autorizat prin OMECTS nr. 4352 / 06.06.2012, este parte a sistemului național de învățământ. Nivelul gimnazial este autorizat prin OME nr. 5637 / 24.08.2023. Fundația Umanistă „DR. MIOARA MINCU” are rol de finanțator și fondator.
FINAL DE AN ȘCOLAR 2020 – 2021
Primul an școlar la Liceul Teoretic „Dr. Mioara Mincu” s-a încheiat vineri într-o atmosferă veselă și colorată. Din septembrie anul trecut, am construit împreună, zi de zi, amintiri frumoase care vor dăinui peste timp. Și, mai presus de orice, am clădit caractere sănătoase!
Elevi, părinți, cadre didactice au sărbătorit ca într-o mare familie și s-au bucurat de rezultatele obținute în acest an școlar.
„În primul rând vreau să le mulțumesc părinților mei pentru efortul lor de a mă ține într-o școală privată și pentru faptul că mă susțin în fiecare zi. Vreau să le mulțumesc colegilor mei superbi pentru toate momentele frumoase de care am avut parte, chiar dacă am mai avut mici neînțelegeri, am reușit să trecem peste ele și vreau să le spun că sunt niște colegi și prieteni minunați, pe care îi iubesc din toată inima. Vreau să le mulțumesc profesorilor, doamnei director și în special doamnei diriginte pentru toate clipele petrecute în acest liceu; să le mulțumesc pentru toate orele în care au fost alături de noi, toate momentele în care ne-au încurajat, în care ne-au susținut și în care ne-au ajutat. Le sunt datoare profesorilor pentru toate lucrurile pe care le-am învățat și pentru faptul că m-au ajutat să-mi dau seama că unele materii, pe care nu le plăceam în generală, sunt chiar interesante. Doresc să-i felicit pe profesori pentru efortul depus în acest an, pentru că îmi dau seama că nu a fost un an dificil numai pentru noi, dar și pentru ei, și cu toate acestea au reușit să ne facă să înțelegem tot ce trebuia să înțelegem și au făcut ca totul să fie mai ușor. De asemenea, aș vrea să-i mulțumesc domnului Mincu pentru că a înființat acest liceu minunat, în care am descoperit oameni deosebiți, în care mi-am format prietenii strânse și sper că de lungă durată și în care m-am descoperit pe mine însămi. Sunt mândră și recunoscătoare că fac parte din Liceul Teoretic „Dr. Mioara Mincu”. – Rebeca Petrovici – clasa Maya Simionescu – Premiul 1- media generală: 10
De la părinți adunate…
„Dragi profesori, vreau să vă mulțumesc pentru înțelegerea dumneavoastră, pentru toată munca și eforturile depuse, pentru bunătatea, sprijinul și sensibilitatea dumneavoastră, pentru atenția, răbdarea pe care ați avut-o cu copiii noștri. Vă dorim să rămâneți în formă maximă mereu și cu sănătatea puternică! Vă mulțumesc!” – Raluca Ionescu Oajdea
Aura Corbeanu: „Am încheiat primul an de liceu, un an tumultos, cu provocări, bucurii, soare și nori, cu suișuri și coborâșuri. Ne bucurăm că am terminat cursa victorioși! Un an în care am devenit cu toții mai rezistenți, mai adaptabili, mai curajoși și, putem spune cu zâmbetul pe buze: Să înceapă vacanța! Să ne revedem cu bine, cu forțe proaspete și cât mai multe provocări! Vacanță frumoasă tuturor!”
„Vă mulțumim pentru eforturile pe care le-ați făcut pentru fiecare dintre elevii liceului, mulțumim domnului Mincu pentru inițiativa pe care a avut-o, de a începe o noua eră, cea a liceului privat.” – George Erciu
Vom reveni cu mai multe impresii și declarații de la eveniment!
Primul an de liceu s-a încheiat! Felicitări, dragi elevi! Mulțumim tuturor cadrelor didactice care v-au fost alături! Mulțumim părinților pentru buna colaborare! Ne vedem în septembrie! VACANȚĂ MINUNATĂ!
prof. Raluca Brad