Elevii Liceului Teoretic ”Dr. Mioara Mincu” s-au întâlnit astăzi cu o echipă de studenți ai Facultății de Farmacie Uiversității de Medicină și Farmacie Carol Davila din Bucuresti, pentru a descoperi care sunt pasii către profesia de farmacist.

Reprezentanții Societății Studenților în Farmacie București (SSFB) le-au prezentat elevilor noștri Ghidul viitorului student farmacist, care cuprinde prezentarea profesiei de farmacist, oportunitățile profesionale pe care studenții le au în timpul facultății, precum și detalii despre examenul de admitere și simularea acestuia. Studenții le-au vorbit elevilor despre calitățile viitorului student la Farmacie și le-au dat câteva sfaturi utile pentru a reuși la admitere.

”Pregătiți-vă din timp, nu lăsați totul pe ultima suta de metri”, a fost îndemnul studentelor Ana Brezeanu, Adelina Rânja și Alecsandra Puținelu către elevii noștri.  Acesta a fost și motivul pentru care conducerea liceului a demarat organizarea unei serii de întâlniri dintre elevii noștri încă din clasa a X-a cu reprezentanți ai diferitelor facultăți.

 

 

”Ne dorim ca prin aceste întâniri să le oferim elevilor noștri oportunitatea de a cunoaște mai îndeaproape viața de student în facultățile românești, care sunt criteriile de selecție și oportunitățile de carieră după terminarea studiilor. Este un mod de a-i ajuta în orientarea lor în carieră și în luarea deciziei de a-și alege facultatea pe care să o urmeze”, ne-a spus doamna Anca Celina Grecu, Director al Liceului Teoretic ”Dr. Mioara Mincu”.

Ramona Bandrabur