Ziua Copilului în România este o zi dedicată familiei, în care copii pot petrece o zi împreună cu părinții așa cum își doresc, fără să meargă la școală sau la lucru. Începând din 2017, ziua de 1 Iunie este sărbătoare legală în care nu se lucrează, tocmai pentru ca părinții să aibă o zi dedicată exclusiv familiei,  dar știm cu toții că EDUCAȚIA nu ia vacanță nici măcar o zi. Mereu avem câte ceva de învățat, și cel mai mult ne place să învățăm jucându-ne și experimentând.

Liceul Teoretic ”Dr. Mioara Mincu” consideră Familia – Școala – Comunitatea ca fiind cei 3 piloni care stau la baza educației permanente și de calitate, iar acestea se pot întâlni și într-un mod nonformal, chiar în ziua de 1 Iunie. Așadar, dacă nu v-ați planificat să petreceți această zi cu familia în afara Bucureștiului, o variantă bună ar fi să mergeți împreună cu părinții, cu prietenii, la 1uniFest, festival organizat de Radio Itsy Bitsy cu sprijinul Primariei Sectorului 3 București. Întreaga zi, în Parcul Alexandru Ioan Cuza din București din Strada Baba Novac (cunoscut sub denumirea Parcul IOR), de la ora 9:00 la ora 20:00, se vor organiza spectacole de teatru și momente de muzică, dans și magie, cu bunătăți de savurat și cu ateliere și activități de antrenat creativitatea, curajul, energia, prietenia, bunătatea și bucuria.

Intrarea este liberă! Mai multe informații puteți afla de pe site-ul organizatorului evenimentului, Radio ItsyBitsy: https://www.itsybitsy.ro/sari-sus-de-bucurie-la-1unifest-2022/

Standul INACO este dedicat noilor tehnologii cu scop educațional

Dintre multele ateliere, ne-au atras atenția cei de la Asociația INACO – Inițiativa pentru Competitivitate, care vă așteaptă de 1 Iunie la cortul nr 6, albastru pe hartă, din Parcul IOR. Standul INACO este dedicat noilor tehnologii cu scop educațional integrate în primele 15 laboratoare digitale deja create, Smart Lab INACO. Aici veți avea șansa de a descoperi creioanele 3D cu care să desenați, după care vă veți putea ridica desenele de pe hârtie, pentru că au căpătat volumetrie. Veți putea încerca și ochelarii de realitate virtuală care vă vor introduce în lumi imaginare și reale greu de atins. Gazda va fi Bogdan, expertul de la Smart Lab Călărași. Organizatorii promit o mulțime de surprize celor care vor fi curioși să îi viziteze!

Ca să vă fie mai ușor să găsiți activitățile preferate, cerccetați harta parcului și programul activităților pentru fiecare zonă;

Să aveți o zi cu soare!

Ramona Bandrabur