Liceul Teoretic „DR. MIOARA MINCU”, autorizat prin OMECTS nr. 4352 / 06.06.2012, este parte a sistemului național de învățământ. Nivelul gimnazial este autorizat prin OME nr. 5637 / 24.08.2023. Fundația Umanistă „DR. MIOARA MINCU” are rol de finanțator și fondator.
SAPTAMANA 12 – 16 DECEMBRIE
Stimați părinți,
Vă mărturisim că noi, echipa Liceului Teoretic Dr Mioara Mincu, încă suntem sub semnul emoțiilor pe care le-am trăit ieri, 8 decembrie 2022, la ascultarea colajului pregătit de către Corul Liceului, sub bagheta dl profesor de muzică, Gabriel Tran, Corul Școlii Gimnaziale ”Dr. Mioara Mincu” din Conțești, al Școlii Postliceale Sanitare ”Carol Davila” și al Corului Melos Ton, – de-abia așteptăm să vă bucurați și Dvs., și toți elevii, de acest spectacol „altfel” și de toate surprizele pe care le pregătim sub egida sărbătorilor de iarnă.
https://liceulmincu.ro/2022/12/09/sarbatorim-craciunul-impreuna-2/
https://liceulmincu.ro/2022/12/09/de-craciun-si-in-fiecare-zi-educatia-este-bucurie/
Săptămâna 5 -9 decembrie 2022
- Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi iar spiritul acestora începe să ne învăluie treptat și ne hrănește dorința de a ne crea momente și amintiri de neuitat alături de Dvs, prin implementarea programului ,,Job Shadowing with my parents,, în perioada 5 decembrie – 16 decembrie 2022, interval orar 14.30 – 16.00. Ajutoarele lui Moș Nicolae au îmbrăcat școala în straie de Sărbătoare, în cadrul Atelierului de creație – decorațiuni hand made, confecționând produse de suflet pentru Târgul de Crăciun.
Dna prof. Roxana Dragomir, mama lui Andrei (cls a IX_a A) ne-a propus să reîntâlnim bucuria confecționării fulgilor de nea: steluțe mici și gingașe cu mii de colțuri transpuse în forme geometrice perfect armonioase ne zâmbesc timid de pe geamurile liceului.
Dnul Florin Tudosa, tatăl Ioanei (cls a IX a A) ne-a stârnit curiozitatea cu o prezentare interactivă despre avioane și controlul traficului aerian. Știți ce ține un avion în aer? Sau cum se orientează el pe cer? Sau ce au în comun o sticluță de parfum, un soccer player și un avion? Ei bine, participanții activi ai experimentelor și jocurilor pe care dl Florin Tudosa le-a desfășurat, au aflat răspunsurile la aceste provocări.
https://liceulmincu.ro/2022/12/07/8467/
https://liceulmincu.ro/2022/12/09/de-ce-zboara-avioanele/
Mulțumim părinților care au răspuns cu promptitudine invitației noastre de a le oferi elevilor liceului contexte nonformale de învățare, experiențe de viață din care pot învăța și vă așteptăm în continuare să ne comunicați disponibilitatea Dvs pentru a fi alături de noi, promotorii acestui program.
- Cei 29 de elevi participanți la vizita efectuată la Facultatea de Mecatronică au făcut cunoștință cu tehnicile care stau la baza sistemelor inteligente automate și autonome, au aflat informații despre electronica digitală, microprocesoare, dezvoltare software, dar și în proiectarea de rețele neuronale, “computer vision”, “machine learning” – pe scurt, inteligență artificială.
- Consecvenți misiunii noastre, continuăm contribuția la formarea de caractere sănătoase, alături de diriginți. Temele realizate la nivelul clasei, RESPECT și BUNĂTATE, vor primi feedback-ul ghidat de diriginți oferit de toți elevii. Tema săptămânii 5-9 decembrie, respectiv 12-16 decembrie 2022 – este GENEROZITATEA.
- Săptămâna aceasta pe holurile liceului au răsunat glasurile cristaline ale elevilor din corul Liceului pregătind evenimentele din 8 decembrie, 20 decembrie și 21 decembrie. Felicitări, tuturor!
- O bucurie ne-a făcut eleva noastră, Cristina Milutinovici (cls a IX a D) arătându-ne cum pentru ea, povestea pasiunii ei – dansul irlandez – este o formă de autoexprimare, de dragoste și de bucurie a vieții. Cristina, ne-a oferit ocazia să admirăm consistența mișcărilor, ritmul dat de șocul tălpilor de pe pământ, frumusețea și energia extraordinară a dansului irlandez. Felicitări, Cristina! Și îți mulțumim!
Proiecte pentru săptămâna viitoare: 12 -16 decembrie 2022
- Marți, 13 decembrie 2022, organizăm Olimpiada de Chimie, etapa la nivel de unitate, prilej pentru elevi de a împărtăși cunoștințele și experiențe, de a învăța cum să-și gestioneze emoțiile dar și de a-ți crea noi prieteni a se obișnui cu atmosfera de examen. Detalii vor primi elevii de la dnele – prof. Monica Benescu și prof. Cezara Bolocan.
- După discuțiile legate de lecturarea romanului ,,Moromeții,, în care imaginația a generat curiozitate și interes pentru personaje interbelice, dna profesoară Daniela David Bolintiș, propune clasei a IX a B, o oră de limba româna altfel – în week-end-ul 17-18 decembrie 2022, într-o vizită la Palatul Primăverii.
- Vineri, 16 decembrie 2022, invităm elevii să dea curs vizitării renumitei stațiuni pentru sporturile de iarnă din România – Brașov. Într-o excursie de o zi, vom poposi la domeniul familiei Cantacuzino din Bușteni (Castelul Cantacuzino), celebra Biserică Neagră (construită în stil gotic și simbol al orașului Brașov), Piața Sfatului din Brașov și în măsura în care timpul și vremea ne vor permite, respirând aerul puternic ozonat, ne vom îndrepta spre vizitarea Muzeului Primei Școli Românești și a Târgului de Crăciun din oraș. Mai multe detalii vor primi elevii de la domnul profesor de geografie, Valentin Cocârlea.
- Lăsăm deschisă lista la programul ,,Job Shadowing with my parents,, Pentru a oferi sprijinul emoțional, de încredere și susținere al parteneriatului nostru dar și pentru o bună armonizare cu profilul vocațional al elevilor, părinții care s-au oferit să desfășoare activitatea în cadrul programului vor fi contactați în prealabil de către dna consilier școlar, Atena Stoica (0745087112). Elevii doritori să participe la acest program al lunii decembrie se pot înscrie la acest link, până luni, 12 decembrie ora 15.30
https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLScjDP8UrquoUezA9gAhKAM8E5SfFw6jkXbia18cURxX5Za4Qg/viewform
- Desigur, cea mai așteptată tradiție a sărbatorilor de iarnă este împodobirea Bradului de Crăciun, de aceea în data de 21 decembrie, în cadrul Târgului de Crăciun, premiem BRADUL INEDIT – elevii vor primi informații de la dna prof. Cristina Costache. Termenul limită până la care se aduc brazii este 15 decembrie. Brazii votați pe facebook-ul liceului vor putea fi licitați apoi în data de 21 decembrie la Târgul de Crăciun.
- Vă invităm cu drag și emoții la prima ediție a Târgului de Crăciun cu vânzare, în data de 21 decembrie, începând cu ora 10.00. Fiecare clasă va avea un stand propriu și va expune obiecte și preparate de Crăciun, confecționate de ei. Banii colectați vor fi folosiți în logistica pentru organizarea de activități sportive și de timp liber.
Alte detalii organizatorice și administrative
- Recuperarea zilei de 2 decembrie se va face în data de 10 decembrie în mod asincron. Elevii vor primi link-uri de la fiecare profesor (materiile de vineri) prin intermediul domnilor diriginți.
- Deși am atras atenția în fiecare săptămână asupra aspectului legat de participarea elevilor la activitățile vocaționale (cluburi) – NU am observat nicio modificare a comportamentului acestora față de efortul pe care liceul nostru îl face, acela de a oferi șansa de a participa la activități diverse, menite să ajute la dezvoltarea fizică, a competentelor lingvistice, abilitatilor de comunicare, etc, sub îndrumarea unor traineri instruiți. Aceste absențe repetate, motivate de elevi că se datorează unui program pe care-l au cu dvs, sau cu acceptul dvs, ne îngrijorează și ne obligă să eliminăm din oferta educațională o parte din activități. Vă reamintim că retragerea de la un club se face cu acordul scris al Dumneavoastră și că în parcursul educațional al fiecărui elev, în acest an școlar, trebuie să rămână minim trei activități vocaționale.
- Vă reamintim să consultați catalogul electronic Note în catalog, unde găsiți consemnate note, absențe precum și informații legate de conduita elevilor la ore, pentru a putea fi la curent în timp real cu situația școlară a copilului Dvs. În cazul în care întâmpinați dificultăți tehnice, vă rugăm să o contactați pe dna Raluca Ielcean la nr de telefon 0734828490 (luni – vineri, 8,30 -16,30).
- Nu uitați să consultați agenda săptămânii pe care o găsiți pe site-ul liceului la rubrică NEWSLETTER cu parola liceulmincu2022. Veți găsi acolo arhiva cu toate informațiile trimise până acum. (https://liceulmincu.ro/newsletter/).
- Găsiți alăturat meniul săptămânii 12 – 15 decembrie.
- Pentru anul viitor, începând din ianuarie, vă propunem un program de dezvoltare personală pentru copii. Perioade 13-15 Ianuarie/20-22 Ianuarie. Detalii vor primi elevii de la dna consilier Atena Stoica.
Vă dorim un week-end magic, cu daruri multe și bucurii
care să vă încălzească sufletul! Să fiți cuminți!?
Echipa Managerială a Liceului Teoretic Dr Mioara Mincu