Doamna Miruna Smeureanu, mama elevei Sofia Smeureanu cls a IX a E cu o experiența de aproximativ 20 de ani în marketing ne-a stârnit curiozitatea descrind câteva strategii de comunicare a brand-urilor prin prelegerea cu tema ”Kids Growing Up Young – too fast, too soon”

Știați că 37% din gameri sunt mame? S-a dovedit prin studii de cercetare foarte amănunțite.

De ce e important să cunoaștem un profil cât mai amănunțit al consumatorului? Pentru că în felul acesta știm cum să ne construim mesajele și să ne adresăm personalizat fiecărui tip de consummator, folosind limbajul la care el este sensibil. În funcție de ce produs vrei să promovezi, îți construiești mesajele din ce în ce mai detaliat pentru consumatorii pe care îi targhetezi.

Sustenabilitatea este o preocupare tot mai vie în politica brandurilor, iar doamna Smeureanu a exemplificat startegia brandului Dorna care folosește sticle fabricate numai din plastic reciclat, iar promovarea brandului este focusată pe acest aspect al sustenabilității.

Prin comunicarea brandurilor se urmărește nu numai promovarea serviciilor sau a produselor, dar și educarea și crearea unor tendințe.

Stima de sine a fost un alt subiect abordat din perspectiva publicității, extrem de interesant pentru tinerii adolescenți. După ce majoritatea produselor au fost prezentate de supermodele cu un look perfect, anumite branduri au venit pentru a se diferenția cu o strategie nouă, mergând pe idea ”fii tu însuți, iubește-te așa cum ești”, nu te raporta doar la modelele perfecte din Instagram, care nu reflectă întotdeauna realitatea. Bineînțeles că ne dorim cu toții să ne îmbunătățim, dar în același timp trebuie să fim confortabili cu modul în care arătăm noi, iar cheia este să menținem mereu un echilibru între ceea ce suntem și ceea ce dorim să devenim, fără a pune în balanță numai aspectul.

Prin poveștile diferitelor campanii de publicitate amintite am discutat despre cum publicitatea promovează nu doar produse dar și credințe, valori și crează ancore cu realitatea momentului și totodată crează experiențe memorabile. Doamna Miruna Smeureanu ne-a introdus în lumea marketingului și ne-a ghidat spre o înțelegere a scopurilor pentru care brandurile comunică. Rămâne să punem mereu în balanță valorile brandurilor și valorile noastre personale, și să discernem pe care le considerăm.

 

Ramona Bandrabur