Liceul Teoretic „DR. MIOARA MINCU”, autorizat prin OMECTS nr. 4352 / 06.06.2012, este parte a sistemului național de învățământ. Nivelul gimnazial este autorizat prin OME nr. 5637 / 24.08.2023. Fundația Umanistă „DR. MIOARA MINCU” are rol de finanțator și fondator.
Carl Sagan: Știința și tehnologia ne propulsează, ignoranța însă amenință democrația
În ultimul său interviu cu renumitul jurnalist de televiziune Charlie Rose, omul de știință Carl Sagan a tras un semnal de alarmă cu privire la democrație, știință și tehnologie. Ignoranța în ce privește știința și tehnologia vor amenința democrația și modul în care vom fi conduși.
Puteți urmări aici un fragment al acestui interviu:
Carl Sagan: Pseudo-știința, superstiția și așa-numitele credințe New Age, ori zelotii, nu sunt ceva nou, sunt de când lumea. Dar noi trăim într-o epocă bazată pe știință și tehnologie, cu puteri formidabile.
Charlie Rose: Știința și tehnologia ne propulsează înainte într-un ritm extraordinar.
Carl Sagan: Așa este. Și dacă noi nu înțelegem asta, adică publicul larg, si spunem „Nu mă pricep la asta, nu știu nimic despre știință”, atunci cine va lua toate deciziile despre știință și tehnologie? Cele două vor determina viitorul în care vor trăi copiii noștri.
Doar niște membri ai congresului? Există doar câțiva membri ai congresului cu puțină bază în știință, iar Congresul Republican și-a desființat propriul birou de evaluare a tehnologiei. Ei spun că noi nu vrem să știm, nu ne vorbesc deloc despre știință.
Charlie Rose:: Surprinzator. Care este pericolul?
Carl Sagan: Există două tipuri de pericole: unul este cel despre care am vorbit, că am așezat o societate bazată pe știință și tehnologie, dar nu era nimeni în tribune să spună nimic despre știință și tehnologie. Și acest amestec combustibil de ignoranță și putere, mai devreme sau mai târziu, ne va exploda în față. Cine conduce știința și tehnologia într-o democrație în care oamenii nu știu nimic despre asta?
Al doilea motiv pentru care sunt îngrijorat este că știința este mai mult decât un corp de cunoștințe, este un mod de a gândi, un mod de a interoga universul cu scepticism, cu o înțelegere fină a fragilității umane. Dacă nu suntem capabili să punem întrebări sceptice, să-i interogăm pe cei care ne spun că ceva este adevărat, să fim sceptici față de cei care dețin autoritate, atunci suntem pradă ușoară pentru următorul șarlatan politic sau religios care vine agale.
Este un lucru pe care Thomas Jefferson a pus mare accent. „Nu a fost suficient”, a spus el, „să se consacre unele drepturi într-o constituție sau într-o carte a drepturilor, oamenii trebuiau educați și trebuiau să-și exerseze scepticismul și educația, altfel nu conducem noi guvernul, ci guvernul ne conduce pe noi.”
*
Carl Sagan ( November 9, 1934 – December 20, 1996) a fost un astronom american, om de știință planetar, cosmolog, astrofizician, astrobiolog, autor și comunicator științific. Cea mai cunoscută contribuție științifică a sa este cercetarea asupra posibilității vieții extraterestre, inclusiv demonstrarea experimentală a producției de aminoacizi din substanțe chimice de bază prin radiații. Sagan a asamblat primele mesaje fizice trimise în spațiu, placa Pioneer și Recordul de Aur Voyager, mesaje universale care ar putea fi înțelese de orice inteligență extraterestră care le-ar putea găsi. Sagan a argumentat în favoarea ipotezei, acceptată de atunci, că temperaturile ridicate de suprafață ale lui Venus sunt rezultatul efectului de seră.
Sagan a fost un susținător public popular al anchetei științifice sceptice și al metodei științifice; a fost pionier în domeniul exobiologiei și a promovat căutarea vieții inteligente extraterestre (SETI).
Ramona Bandrabur
Traducere realizată de Prof. Mara Tamaș