Liceul Teoretic „DR. MIOARA MINCU”, autorizat prin OMECTS nr. 4352 / 06.06.2012, este parte a sistemului național de învățământ. Nivelul gimnazial este autorizat prin OME nr. 5637 / 24.08.2023. Fundația Umanistă „DR. MIOARA MINCU” are rol de finanțator și fondator.
Împreună cu Școala Gimnazială „Dr. Mioara Mincu” din Comuna Conțești, în prag de sărbători
Întreaga noastră comunitate școlară include atât Liceul Teoretic ”Dr. Mioara Mincu”, Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila”, cât și Școala Gimnazială „Dr.Mioara Mincu” din Comuna Conțești, județul Dâmbovița, pe care o vizităm cu mare drag de câte ori avem oportunitatea. Săptămâna aceasta, în pragul sărbătorilor i-am vizitat și ne-au răsplătit cu colinde, momente artistice de teatru și cântat la instrumente muzicale.
„Vizita la Școala Gimnazială „Dr. Mioara Mincu” Conțești a fost din nou o experiență minunată! Este încântător să auzi elevii cântând colinde și să simți căldura întâmpinării lor. Sunt copii talentați și frumoși, iar profesorii dedicați se implică cu adevărat în oferirea unei experiențe educaționale de calitate și inspiraționale. Asemenea evenimente sporesc nu doar spiritul sărbătorilor, ci și unitatea și valorile în rândul elevilor și cadrelor didactice. Este important să recunoaștem și să apreciem implicarea conducerii școlii și să lăudăm proiectele de dezvoltare derulate. Le mulțumim pentru primirea caldă și le urăm Sărbători fericite și mult succes!”transmite Anca Grecu, director LTDMM.
Elevii, alături de profesorii lor ne-au introdus în atmosfera magică a sărbătorilor și a sensului vieții prin colinde tradiționale acompaniate de instrumente muzicale, dar și de o piesă de teatru care a evidențiat nevoia de a fi oameni mai buni nu doar în pragul sărbătorilor, ci pe tot parcursul anului. Dna. Prof. Cristina Cotache, alături de eleve de la Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” au prezentat elevilor principii despre un stil de viață sănătos.
Cu fiecare ocazie de a vizita Școala Gimnazială ”Dr.Mioara Mincu”, suntem întâmpinați cu un entuziasm contagios și o caldă primire. Această școală devine, cu fiecare an ce trece, un loc mai frumos, mai plin de energie pozitivă și într-o dezvoltare continuă.
Împreună, suntem o comunitate unită, bazată pe principii și valori comune, care are misiunea de a dezvolta caractere sănătoase în rândul tinerelor generații.
,,În fiecare an, bucuria sărbătorilor de iarnă aduce cu sine amintiri care străbat generatii și ne duc cu gândul înapoi în timp, în lumea plină de farmec a copilăriei. Amintirile s-au reactivat, iar colinda cu covrigi și aroma inconfundabilă a sărbătorilor ne-au emoționat și ne-au făcut să simțim că suntem parte din povestea fermecată a copilăriei. Sălile de clasă s-au transformat într-un sanctuar al așteptării, unde emoțiile noastre de nerăbdare pentru Moș Crăciun au prins contur, indiferent dacă am fost cuminți sau promitem că vom fi în viitorul apropiat. Dar în spatele acestei magii stau oameni deosebiți, colectivul de cadre didactice și echipa managerială care au reușit să aducă acea magie în sufletele noastre într-un mod cu totul special și emoționant.
În adâncul fiecărui suflet există un loc special, un loc bun unde rezidă amintiri frumoase și puritatea sentimentelor. Și, cu toate paradoxurile, acest loc are nevoie doar de câteva elemente pentru a înfiora și a umple tot sufletul: iubirea și grijă pe care oamenii speciali din jurul nostru ne-o oferă cu generozitate. Cu fiecare colind cântat, cu fiecare zâmbet pe chipurile noastre și cu fiecare dăruire ne-am creat amintiri ce vor rămâne vii în inimile noastre pentru totdeauna.
Să păstrăm aprinsă această lumină a iubirii și să o răspândim mai departe, pentru că, într-adevăr, avem nevoie de atât de puține lucruri pentru a face lumea mai frumoasă – avem nevoie doar de iubire și de grijă pentru ceilalți.” Prof dr Ioana N. RĂDULESCU Director adj LTDMM