Liceul Teoretic „DR. MIOARA MINCU”, autorizat prin OMECTS nr. 4352 / 06.06.2012, este parte a sistemului național de învățământ. Nivelul gimnazial este autorizat prin OME nr. 5637 / 24.08.2023. Fundația Umanistă „DR. MIOARA MINCU” are rol de finanțator și fondator.
Săptămâna 20 – 24 mai 2024
Stimați părinți,
Dragi părinți, într-un colț al inimilor noastre, odată cu apropierea de sfârșitul anului școlar, se adună gândurile împletite într-o caleidoscopie de emoții ce nu pot fi exprimate în cuvinte. Privim înapoi și simțim acel dor nostagicr, dar dulce, al momentelor petrecute împreună, al clipei care a zburat ca un freamăt de aripi pe cerul zilelor noastre. În fiecare despărțire se ascunde și un început, o șansă de a rescrie povestea, de a da restart vieților și relațiilor noastre, căutând mereu acel echilibru fragil între trecut și viitor, între ceea ce am fost și ceea ce vom deveni. Știm noi ce să facem când se termină o etapă a vieții?
Visele, acele colțuri de fericire împărțite în bucăți mici, care dansează în adâncul nostru, ne îndeamnă să ne aventurăm din nou în drifturi, în căutarea sensului și a bucuriei. Pentru că atunci când se termină o etapă a vieții, încărcați de magia amintirii fiecărui moment petrecut împreună, cel mai frumos lucru pe care îl putem face este să ne ridicăm, să privim cerul și să ne aventurăm cu mai mult curaj în necunoscut, cu inima deschisă și încredere în bagajul acumulat și cu sufletul plin de speranță.
Proiecte săptămâna 13 – 16 mai 2024
Elevii claselor a IX-a și a X-a de la liceul nostru au avut privilegiul să sărbătorească Ziua Internațională a Asistentului Medical printr-o vizită specială la Spitalul Clinic Colentina. Sub coordonarea doamnei Prof. Cristina Costache, aceștia au avut șansa să interacționeze direct cu asistenții medicali și să afle mai multe despre profesia lor. https://liceulmincu.ro/2024/05/13/de-vorba-cu-asistentii-medicali-de-la-spitalul-clinic-colentina/
Nu vrem să mai fie un secret, însă Cristina Bâtlan, fondatoare Musette și Chanand, va vizita liceul nostru pentru a împărtăși comunității din experiența și povestea ei. Așadar, dacă ești interesat, rămâi aproape pentru a afla ziua și ora evenimentului.
https://liceulmincu.ro/2024/05/13/lectie-de-anteprenoriat-de-la-cristina-batlan/
La întâlnirea săptămânală a Science Squad – Clubul de științe în limba engleză, elevii clasei a V-a au avut parte de o experiență de neuitat – au devenit ingineri auto. Au explorat detaliile și componentele esențiale ale automobilelor, de la motoare și transmisii până la sistemele electronice.
https://liceulmincu.ro/2024/05/14/cine-ar-fi-crezut-ca-poti-fi-inginer-auto-la-11-ani/
În cadrul Clubului de Wellbeing organizat săptămânal, elevii clasei a V-a au avut ocazia să exploreze și să exerseze diverse tehnici și strategii menite să îmbunătățească și să înțeleagă comunicarea non-verbală. Acest aspect esențial al comunicării este adesea subestimat, dar are un impact profund asupra interacțiunilor sociale și profesionale.
Liceul nostru a devenit centru ECDL! Ca partener acreditat, ne angajăm să oferim elevilor noștri oportunitatea de a se pregăti și de a susține examenele ECDL în cadrul propriului nostru liceu. De asemenea, elevii din alte licee sunt bineveniți să se înscrie la cursurile de pregătire ECDL, deoarece pe durata acreditării, orice tip de candidat ECDL poate fi testat in centrul liceului nostru.
https://liceulmincu.ro/2024/05/14/liceul-teoretic-dr-mioara-mincu-centru-ecdl/
Cu un strop de amuzament în minte, am marcat ziua de 13 mai ca fiind o zi funny. A fost Ziua Săriturii ca broasca, iar la orele de sport aceasta a fost proba principală pentru elevi. Pentru a vedea în timp real ce postăm la secțiunea „Story/Poveste” urmărește-ne pe Facebook și Instagram. https://www.instagram.com/liceulmincu/?hl=en
https://www.facebook.com/liceulmincubucuresti/
Săptămâna aceasta, pe data de 16 mai am celebrat-o pe Maria Gaetana Agnesi (1718-1799), una dintre cele mai remarcabile figuri din istoria matematicii și educației. Cunoscută în special pentru contribuțiile sale în domeniul analizei matematice, Agnesi a deschis calea pentru multe alte femei în știință și educație. Află mai multe despre aceasta: https://liceulmincu.ro/2024/05/16/maria-gaetana-agnesi-pioniera-a-matematicii-si-educatiei-16-mai/
Ioana – Theodora Tudosă, elevă a clasei a X-a, a participat săptămâna aceasta la evenimentul organizat de Asociația Kiwanis International France – Monaco, care a avut loc la Antibes, Franța. https://liceulmincu.ro/2024/05/17/ioana-tudosa-prezenta-la-evenimentul-kiwanis-international-france-monaco/
Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” din București a organizat cea de-a doua ediție a evenimentului „Premiile DR. MIOARA MINCU” pentru recunoașterea meritelor și evidențierea activității asistenților medicali și a instituțiilor care își desfășoară activitatea în domeniul sănătății. https://liceulmincu.ro/2024/05/17/decernarea-premiilor-dr-mioara-mincu-editia-a-ii-a/
În acest sfârșit de săptămână are loc ediția 2024 a AstroFest, evenimentul dedicat persoanelor pasionate de spațiul cosmic 🔭 Observații astronomice cu cele mai mari telescoape din România. 🛠️ Standuri interactive cu cele mai noi tehnologii. 🎪 Prezentări, conferințe și spectacole de știință distractivă.
Acesta are loc în Parcul Crângași, în zilele de 17 și 18 mai 2024. #astrofest2024 este gândit pe ZONE de Activități, pentru ca publicul să poată interacționa direct cu cercetătorii și să asiste la demonstrații de tehnologie, expoziții, observații astronomice, experimente de astrofizică sau prezentări științifice. Pentru detalii și programare, vizitați pagina de Facebook: https://www.facebook.com/esteASTROFEST
Nu ratați această oportunitate de a explora universul împreună cu noi!
https://stiintasitehnica.com/astrofest/
Proiecte săptămâna 20 – 24 mai 2024
În contextul în care puține școli își concentrează eforturile pe formarea competențelor de creativitate și inovație la elevi, suntem mândri să facem parte dintr-un grup select care a adus în școală resurse și expertiză de înaltă calitate, prin intermediul Asociației Ascendis. După cum am menționat în comunicările anterioare, programul de formare care face parte din programul „Creativitate și Inovație” este parte integrantă a viziunii noastre de dezvoltare și a fost oferit gratuit elevilor noștri. Săptămâna aceasta finalizăm HACKATON-ul DE IDEI – detalii director comunicare Ramona Coleașă și psihopedagog – Valentina Lazăr.
Într-o clipă, cei patru ani au trecut și primii noștri copii au devenit tineri adulți. Ca părinți și profesori, am privit cu mândrie și emoție fiecare pas pe care acești elevi l-au făcut în drumul lor către maturitate și învățare, Vineri, 24 mai, ne pregătim să sărbătorim acest moment de trecere cu bucurie și nostalgie, într-o seară specială dedicată lor. Părinți, profesori și elevi vom fi împreună într-un bal de sfârșit de liceu, să împărtășim amintiri și să celebrăm fiecare pas făcut în această călătorie extraordinară a creșterii lor.
Săptămâna 20-24 mai va fi dedicată întâlnirilor cu părinții claselor a X-a. Fiecare clasă va primi informațiile de la profesorii diriginți.
Liceul nostru organizează o sesiune de admitere în clasa a V-a cu predare a unei limbi moderne de circulație internațională în regim intensiv. Procesul începe de săptămâna viitoare. Iată care este calendarul de admitere:
https://liceulmincu.ro/2024/05/14/calendar-admitere-in-clasa-a-v-a-intensiv/
Expoziția Universul lui Salvador Dalí – Noua Perioadă – 13 decembrie 2023-01 septembrie 2024
Salvador Dalí nu are nevoie de nicio introducere. Unul dintre cei mai influenți artiști ai secolului XX, celebrul artist a dus la apogeu suprarealismul, o mișcare artistică ce a pus accent pe explorarea subconștientului și a zonelor iraționalului în creația artistică. Artist polivalent, care și-a pus amprenta în lumea sculpturii, a literaturii, a cinematografiei, a designului de mobilier, de miniaturi din aur și chiar în lumea publicității, Dalí a reprezentat un fenomen unic, o personalitate care și-a scris numele în istoria artei. Lucrările Salvador Dalí pot fi admirate la București și ai astfel ocazia să pătrunzi în labirintul fascinant al creației unui geniu. Una dintre cele mai ample expoziții dedicate artistului catalan din țara noastră, cuprinzând 170 de lucrări, „Universul lui Salvador Dalí” invită privitorii într-o călătorie de neuitat printre operele excentricului artist: sculpturi în mărime naturală, mobilier suprarealist și alte opere de artă special realizate, în a căror compoziție sunt folosite cu ingeniozitate materiale precum sticla, bronzul, aurul și chiar diamantele. Expoziția de la ARCUB – Hanul Gabroveni îi testează vizitatorului percepția asupra realității și depășește limitele raționalului. Călătoria suprarealistă culminează într-o experiență VR unică ce va lăsa o amintire de neuitat asupra memoriei și imaginației fiecărui vizitator. Biletele cu preț redus pot fi achiziționate exclusiv de la casa de bilete ARCUB (Str. Gabroveni nr. 50-53)
Invitatie Zilele Facultății de Medicină Veterinară 24-25 mai 2024
Cea de-a treia ediție a evenimentului „Zilele Facultății de Medicină Veterinară”, în Campusul Veterinară-Cotroceni, din București, Splaiul Independenței, Nr.105, perioada 24-25 mai 2024. Pregătiți-vă pentru două zile interesante, relaxante și pline de informații utile, unde veți avea ocazia să întâlniți profesioniști și să primiți informații valoroase despre îngrijire, alimentație, prevenirea și tratarea bolilor, toate prezentate într-o manieră interactivă, special concepută pentru iubitorii de animale. Înscrieți-vă la turul ghidat al campusului și vedeți unde se pregătesc viitorii medici veterinari, accesând următorul link:
https://forms.gle/KmjK4xKQAbB36oqT8
Între 17 și 19 mai, Bucureștiul prinde viață cu un amestec vibrant de evenimente. Începând cu Noaptea Muzeelor, care deschide porțile către patrimoniul cultural al orașului într-un mod inedit și plin de mister. Apoi, se aude prima Simfonie a Apei, un spectacol fascinant ce îmbină sunetul și lumina pentru a celebra puterea și frumusețea elementului primordial. Pentru cei cu poftă de aventură culinară, BurgerFest invită la o experiență gustativă amplă, unde se pot descoperi cele mai delicioase și inedite variante de burgeri. Dar distracția nu se oprește aici: Dâmbovița devine scenă pentru o competiție neobișnuită, o cursă de rățuște ce încântă atât participanții cât și spectactorii. Și lista de evenimente captivante continuă, atrăgându-i pe toți cei dornici să iasă din casă și să exploreze minunile orașului. Pentru cei curioși să descopere mai multe evenimente din București,
⚡️E Noaptea Muzeelor și atenția ne-a fost atrasă de evenimentul de la Circul Metropolitan, unde o să fie spectacol cu motociclete, jonglerii, comedii și acrobații cu „cei mai grațioși cai” – sâmbătă, de la 21.00. Ne spui cum a fost?! Apropo de Noaptea Muzeelor, ați auzit deja, probabil, că mai multe muzee s-au retras din circuit anul ăsta, inclusiv Antipa, pentru că se vor alătura protestului prin care angajații cer mărirea salariilor. Totuși, merită o vizită după, pentru expoziția temporară de fotografie „emoții românești”, un proiect realizat în parteneriat cu artistul Rareș Beșliu.
Săptămâna 27-31 mai este dedicată Săptămâna Sănătății Emoționale, conform InIm Institute. Calendarul arată astfel: 27 mai, Luni – Ziua apartenenței / 28 mai, Marți – Ziua fără judecată / 29 mai, Miercuri – Ziua grijii și a bunătății / 30 mai, Joi – Ziua socializării / 37 mai, Vineri – Ziua recunoștinței.
https://www.facebook.com/photo/?fbid=956665093127544&set=a.132560278871367
Prietenii noștri, de la Școala Gimnazială Smart Kids, ne invită să descoperim Maramureșul prin participarea într-o tabără de 8 zile, în perioada 13 – 20 iulie. Detalii despre organizare și preț găsiți in flyer-ul atașat prezentei agende. Locurile sunt limitate și vă rugam să confirmați până la data de 1 iunie 2024, la secretariat, în atenția Ralucăi Ielcean.
Rezervarea locului se face prin plătirea avansului (800 lei).
În contextul Zilei Internaționale a Copilului, Ministerul Afacerilor organizează în 31 mai 2024, Ziua Porților deschise. Detalii înscriere profesor de matematică, Alexandra Șerban.
Alte detalii administrative
Reînscrierea în anul școlar 2024 – 2025
Vă așteptăm la secretariat în intervalul orar 8.30 -15.00 pentru depunerea cererilor de reînscriere. Persoana de contact, Raluca Ielcean.
De asemenea, vrem să aducem mulțumiri părinților care ne recomandă altor părinți și să exprimăm recunoștința noastră. Ca semn de apreciere, oferim o reducere de 5% din taxa școlară pentru anul următor, pentru fiecare nouă înscriere în liceul nostru provenită din acele recomandări.
Program Teatru Excelsior – luna mai
Așa cum știti, liceul nostru are oportunitatea de a fi unul dintre cele 24 de licee partenere ale Teatrului Excelsior în cadrul proiectului „Vitrina COOLturală”. Vă atașăm programul lunii mai.
Campania de admitere – organizăm admitere la clasa a V a
Și Am lansat campania de Admitere 2024-2025. Toate informațiile despre procedura de înscriere, despre oferta noastră educațională și program, despre taxe și activități extracurriculare găsiți pe pagina noastră de ADMITERE:
https://liceulmincu.ro/scoala-gimnaziala-admitere-2024-2025-scoala-privata-bucuresti/
https://liceulmincu.ro/admitere-2024-2025-liceu-privat-bucuresti/
Ne străduim în mod repetat să îmbunătățim tot ce ține de educația primită la noi și am dori să aflăm părerea ta sinceră despre experiențele pe care le-am avut împreună! Accesează https://www.facebook.com/liceulmincubucuresti/reviews și lasă-ne chiar acum o recenzie!
Nou! Declarația 230 se poate completa electronic până pe 27 mai accesând link-ul
https://formular230.ro/liceul-teoretic-dr-mioara-mincu
Prin completarea acesteia puteți contribui la sprijinirea proiectului nostru, Învață să salvezi! – o inițiativă educațională, care are ca obiectiv să formeze elevilor abilitățile necesare pentru a gestiona situații de urgență și a oferi primul ajutor.
Suntem ferm convinși că fiecare formă de sprijin acordată proiectului nostru va aduce beneficii semnificative societății în timp, contribuind la sporirea nivelului de siguranță și protejare a vieților. Sumele donate vor fi folosite pentru achiziționarea de materiale necesare activităților de prim ajutor: truse medicale, manechin simulator, materiale informative pentru elevi etc.
Plata taxelor curente și a taxelor restante (după caz) până la data de 10 ale lunii, în următorul cont RO30 UGBI 0000 0720 2840 1 RON, deschis la Garanti Bank. Dacă ați achitat deja sumele aferente, vă mulțumim și vă rugăm respectuos să ignorați acest punct al Agendei noastre.
Atașăm meniul săptămânii 20 – 24 mai 2024.
Cu puterea amintirilor să construim viitorul cu bucuria încrederii!,
Echipa managerială a Liceului Teoretic Dr. Mioara Mincu
MENIU SAPTAMANA 20-24 Mai